Cântăreaţa de operă din Federaţia Rusă, Irina Lungu, originară din Republica Moldova, s-a clasat pe locul doi în topul celor mai populare soprane din lume, conform site-ului bachtrack.com.
Portalul a alcătuit un top la 10 nominalizări: cei mai buni 10 compozitori contemporani, cele mai bune opere contemporane, teatre de operă, coruri şi cântăreţi: soprane, mezzo-soprane, contratenor, tenor, bariton şi bas, scrie MOLDPRES
Astfel, soprana Irina Lungu a ocupat locul II, cedând întâietatea cântăreţei cehe Alžběta Poláčková.
Irina Lungu s-a născut în R. Moldova. Cînd avea 11 ani, părinții ei s-au mutat cu traiul în oraşul Borisoglebsk din regiunea Voronej, Federaţia Rusă. A absolvit Institutul de Stat al artelor din Voronej. În 2003-2004 a studiat la Academia Teatrului La Scala din Milano, unde, după absolvire, a devenit solistă. Încă din anii studenţiei a început să cînte la Teatrul de Operă şi Balet din Voronej şi să participe la concursuri internaţionale. S-a plasat pe locul I la concursul „Bella voce” din Moscova, pe locul II la concursul „Elena Obrazţova” din Sankt-Petersburg, a luat marele premiu la concursul „Maria Callas” din Grecia şi este diplomantă a concursului „P.I. Ceaikovski”.
În 2015, Irina Lungu a debutat cu succes la Opera de Stat din Viena, jucînd rolul Violettei din opera „Traviata” de Giuseppe Verdi. De asemenea, cântăreaţa a evoluat pe scenele teatrelor de operă din Londra, New York, Berlin, Roma, Madrid, Veneţia şi pe alte scene din diverse oraşe ale lumii.