(foto, video) Fundaţia Orange susţine incluziunea digitală rurală

g76q3922

Circa 8.000 de elevi şi profesori din 20 de instituţii preuniversitare rurale din Moldova îşi organizează acum procesul educaţional într-un mod mult mai interactiv. Ei sunt beneficiarii proiectului „Incluziunea Digitală Rurală”, implementat sub umbrela „Orange Digital School” – program major lansat de Fundaţia Orange Moldova, pentru a contribui la îmbunătăţirea educaţiei digitale.

În cadrul acestuia, fiecare instituţie beneficiară a fost dotată cu echipamente IT performante: laptop, proiector şi alte accesorii. Proiectul se află la ediţia a treia şi este implementat de Centrul de Informaţii Universitare, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange Moldova.

 

g76q3978

Sergiu Postică, preşedintele Consiliului Fundaţiei Orange Moldova: „Orange Moldova susţine progresul tehnologic şi revoluţia digitală. Ne dorim să aducem cât mai aproape de oameni servicii digitale accesibile şi utile pentru fiecare. În acest sens, prin intermediul Fundaţiei Orange dezvoltăm proiecte ce contribuie la educaţia tinerilor în domeniul IT. Prin implementarea proiectului „Incluziunea digitală rurală” ne dorim să aducem valoare adăugată procesului educaţional din învăţământul preuniversitar, prin utilizarea componentei digitale”.

Selectarea beneficiarilor a avut loc prin concurs. Au fost eligibile doar gimnaziile şi liceele amplasate în zonele rurale, cu un număr minim de 250 de elevi per instituţie. În acest an, 95 de instituţii din 29 de raioane ale Republicii Moldova s-au înscris în concurs. Dosarul de participare a inclus un formular de aplicare, un act care confirmă numărul de elevi, o listă de activităţi academice şi extra-curriculare care au fost organizate pe parcursul anului trecut de studii şi o scrisoare de motivare din partea directorului instituţiei, prin care se explică necesitatea unui astfel de echipament pentru şcoală, precum şi la ce activităţi şcolare ar urma să fie folosit acesta.

 

kp5a0041

Angela Mușet, directorul Centrului de Informaţii Universitare, implementator al proiectului:

„Deja de trei ani consecutiv, popularitatea proiectului denotă o necesitate stringentă de echipament IT în instituţiile de  învăţământ din zonele rurale. Concursul s-a desfăşurat în condiţii de maximă transparenţă şi corectitudine. Câştigătorii au fost selectaţi de o comisie  profesionistă care a examinat dosarele şi a selectat câştigătorii conform criteriilor de evaluare stabilite”.

Astfel, au fost selectate 20 de instituţii din 14 raioane ale ţării: Anenii Noi, Briceni, Cahul, Călăraşi, Căuşeni, Comrat, Drochia, Făleşti, Glodeni, Ialoveni, Nisporeni, Şoldăneşti, Soroca şi Ungheni. Bunurile au fost distribuite cu ajutorul voluntarilor, angajaţi ai companiei Orange Moldova. Lista instituţiilor beneficiare o puteţi vedea mai jos.

 

11

Accesul la internet în baza echipamentelor performante contribuie la îmbunătăţirea procesului de studii, dar şi la ştergerea barierei digitale din învăţământul preuniversitar în mediul rural. Obiectivele proiectului sunt reconfirmate şi susţinute şi de profesorii şcolilor câştigătoare în cadrul concursului. Detalii, în filmuleţul de mai jos:

 

Proiectul „Incluziunea digitală rurală”, parte a programului „Orange Digital School”, se află la a treia ediţie. În total, în cadrul proiectului, în jur de 25.000 de elevi din 30 de raioane ale ţării au beneficiat de echipament tehnic oferit de Fundaţia Orange Moldova.

 

kp5a0320

g76q3855

g76q3810

kp5a0513

kp5a0407

kp5a0400

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente