Timpul este marea bătaie de cap a tinerilor de astăzi, care tot mai frecvent se plâng: „Nu am timp” sau „Nu reușesc”. Ei bine, această problemă are o soluționare dacă știi să o tratezi ca atare. Cei di AIESEC vin cu un set de metode eficiente de organizare corectă a timpului.
Cristian Catan: Am renunțat la agendă de câțiva ani. Trebuia să o port mereu cu mine, pentru a vedea ce am planificat pentru astăzi, să fac anumite modificări care intervin pe parcursul zilei, lucru care nu-mi prea convenea. De aceea, am încercat să găsesc instrumente comode, care să mă ajute în organizarea corectă a timpului. Un instrument electronic pentru care eu optez în asemenea necesități este Todoist. Am instalată extensia pentru browserul Google Chrome, cea mai mare parte a zilei lucrând la laptop, îmi este foarte comod să lucrez anume în fereastra browserului. Fiind cu treburi prin oraș, primesc vreun apel și promit să revin cu o ofertă sau un răspuns. Am aplicația pe Android de la Todoist, deschid, îmi pun sarcina și ajungând la oficiu, o îndeplinesc. Astfel, am mereu acces la lista de sarcini și cel mai important e că îmi ajunge timp să fac ceea ce trebuie să fac.
Alina Russu: Înainte de toate, pentru a-ți organiza timpul corect, e nevoie să-ți setezi o listă de priorități și să înțelegi care activități sunt importante pentru tine: dezvoltarea personală, cea profesională, sportul, familia, și lista continuă. Ulterior, vezi care dintre activitățile tale zilnice îți ocupă cel mai mult timp și care dintre aceste activități sunt mai puțin importante. Nu cred că am o formulă secretă, îmi place să-mi planific ziua din timp, folosesc aplicația „google calendars” din smartphone și am și o agendă fizică, care e mereu cu mine. În așa mod, cu un mic efort în planificare, reușesc să fac tot ce îmi propun: studii, voluntariat, muncă, dar și să petrec timp cu cei dragi.
Radu Boieșteanu: Este nevoie să ne prioritizăm corect activitățile. În sensul acesta putem utiliza metoda lui Eisenhower, prin care clasificăm taskurile în 4 categorii: urgente și importante, mai puțin urgente dar importante, urgente dar neimportante și mai puțin urgente și neimportante. Pe termen lung, eficientizarea și eficacitatea timpului trebuie să fie strâns legată de scopurile propuse în timp, deoarece timpul, orele și minutele se împart conform scopurilor și priorităților.”
Sperăm că metodele expuse mai sus te vor ajuta de acum încolo să prioritizezi lucrurile importante din agenda zilnică. Dacă încă mai ai dubii, atunci, cei din echipa AIESEC Chișinău te așteaptă pentru a exersa împreună organizarea corectă a timpului.
Pentru a deveni membru AIESEC, te poți înscrie folosind acest formular.
AIESEC este o platformă internațională, axată pe voluntariat, prezentă în 126 de țări ale lumii și numără peste 70.000 de membri. În Moldova, organizația implementează o serie de stagii internaționale și proiecte destinate elevilor și studenților. În 2008 și 2011, AIESEC a fost desemnat drept cel mai activ ONG din Republica Moldova.