Filip face precizări cu privire la creditul transferat în datorie publică: Suma este mult mai mică

Premierul Pavel Filip
Foto:evz.ro

„Decizia privind transferarea creditului de urgență în datorie publică este una imperios necesară în contextul negocierilor cu FMI și a semnării noului Acord. Suma este mult mai mică decât cea vehiculată de unii politicieni de opoziție. În plus, despre această soluție se cunoștea demult, inclusiv atunci când a fost votată în guvern de acei politicieni care acum sunt în opoziție și o critică”. Declarația a fost făcută, astăzi, de premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, de la tirbuna Parlamentului, în cadrul unei ședințe speciale a Legislativului.

Premierul Pavel Filip a explicat că aceasta era singura soluție și este necesară pentru a debloca fondurile externe, atât din partea FMI cât și a UE. „Este o chestiune de responsabilitate față de țară, cetățeni și partenerii externi. Această asumare este pasul care trebuie făcut pentru reluarea finanțării internaționale și continuarea asigurării stabilității țării. Legislația este coordonată cu partenerii externi și va reda încrederea în Moldova și este singura soluție viabilă în acest moment”, a  menționat Pavel Filip, scrie infotag.md.

Șeful cabinetului de miniștri a menționat că s-a recurs la asumarea răspunderii din lipsă de timp. „Urgența este motivată de termenii restrânși pe care îi are guvernul înainte de ședința boardului FMI în luna octombrie. Iar acest program va permite deblocarea fondurilor de asistență financiară externă și deblocarea programelor de suport bugetar din partea UE”, a precizat Filip.

Pavel Filip s-a referit și la „concursul populismelor și al manipulărilor” din partea unor politicieni. În primul rând el a precizat că suma care va rămâne în mod real la datoria publică până la urmă nu e cunoscută. „Nu e vorba nici azi de un miliard așa cum se spune. Din suma respectivă se vor scădea toate sumele recuperate inclusiv prin intermediul investigației companiei Kroll. Important este ca suma recuperată să fie cât mai mare ca să reducem la maximum suma trecută la datoria publică”, a spus el.

De asemenea, el a precizat că banii respectivi au fost dați celor trei bănci ca să întoarcă depozitele cetățenilor. „Ce nu se spune că acești bani au fost dați de BNM pentru ca deponenții celor trei bănci să nu aibă de suferit și să le fie salvate economiile. A fost un pas necesar pentru a salva oamenii de o criză și să nu sufere din cauza iresponsabilității unora. Ceea ce facem acum este să executăm de fapt două hotărâri de guvern anterioare unde se preciza foarte clar modalitatea prin care se va acționa – respectiv emiterea titlurilor de stat. De asta mă miră să văd politicieni din opoziție care au votat această hotărâre iar astăzi critică doar pentru că nu mai sunt la guvernare”, a explicat Filip.

Acum, mai mult ca niciodată este necesar ca cei vinovați să fie trași la răspundere, a mai declarat Pavel Filip. „Aceasta nu înseamnă că vinovații nu trebuie să răspundă. Dimpotrivă trebuie să răspundă mai mult ca oricând în fața celor pe care i-au furat – a cetățenilor”, a punctat premierul.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente