Activista din Ucraina, Nastya Melnychenko, a decis la 5 iulie să spargă tăcerea și să vorbească deschis despre experiențele sale de hărțuire sexuală. La scurt timp mai multe persoane au ales să rupă și ele tăcerea astfel o confesiunea s-a transformat într-o mișcare pe rețelele de socializare.
Această mișcare a ajuns și în Moldova și poate fi urmărită după hashtagurile: #IAmNotAfraidToSayIt #яНеБоюсьСказати #euNuMaTemSaSpun
Destăinuirile din Ucraina le vedeți aici: #яНеБоюсьСказати Ukraine
Iată câteva din destăinuirile persoanelor din Moldova.
Polina Ceastuhina
*pe la vreo 15 ani mergeam spre casă într-o rutiera plină (sigur). La un moment dat am simțit cum cineva îmi atinge fermoarul de la pantaloni. Era bărbatul din spatele meu. Am încremenit, nu știam ce să fac decât să strig șoferului: „Opriți, la stație, vă rog” deși mai aveam vreo 4 cartiere de mers.
*pe la 16 ani am fost la tabără. Eram un grup de vreo 5 fete care ne-am pornit spre veceu, care se afla pe teritoriul taberei. Pe drum ne-a întâlnit un bărbat cu penisul afară care masturba exibiționist spre direcția noastră. Ne-am speriat și am fugit în direcția opusă. El era un lucrător al taberei.
*la 17 ani mergeam pe jos seara spre casă. Am fost asaltată, jefuită, după care supusă hărțuirii sexuale. Agresorul mi-a zis „o să sugi oleacă, eu nu voi ejacula”. Am fost norocoasă că eram capabilă to talk myself out of it.
*la 23 de ani când eram în China mergeam în metro arhiplin. Am simțit cum cineva mă atinge la fund. Era un chinez căruia i-am reproșat în chineză să nu mă atingă, însă el nu s-a oprit. Nimeni din jur nu a reacționat. Am fost nevoită să mă străbat până la ieșire și să cobor deși încă nu am ajuns la destinația mea.
*la 24 de ani așteptam rutiera cu niște prietene în Chișinău. S-a oprit un bărbat într-o mașină adusă de prin Marea Britanie. Ne-a propus să ne ducă până acasă pentru niște „servicii”. Când am refuzat, bărbatul a continuat să ne mai strige. Când am făcut poză la numerele lui de înmatriculare am fost agresată verbal și amenințată „Amuș îți dau una în cap n-a să ajungi acasă”.
*la 26 de ani vizitam o prietenă în Portugalia, la Lisabona. Am ieșit la o plimbare prin oraș cu o altă fată. Urcam niște scări să ajungem la una din multiplele Miradore din oraș. Cum urcam scările am văzut cum o fată stă încremenită locului, ne-am oprit, am privit în sus și am văzut cum în capătul scărilor stă un bărbat cu penisul afară și masturbează. Scările erau destul de înguste și nu aveam cum să nu ne ciocnim de el. Am așteptat până a plecat acesta și după aia am urcat toate trei, repejor, până nu s-a întors bărbatul.
*aproape un an în urma mergeam spre casă, drumul trecând prin parcurile centrale. Era deja destul de întuneric, iar în timp ce mergeam spre casa chatuiam cu un prieten pe whatsapp. Un polițist s-a apropiat de mine și mi-a zis că este periculos să merg cu telefonul deschis noaptea. I-am mulțumit și am mers mai departe, trecând drumul spre Parcul Ștefan cel Mare. El a continuat să mă urmeze, spunându-mi că mă va petrece până la capătul parcului să se asigure ca ajung ok. Am discutat despre salarii, viata polițistelor, etc. Într-un moment gestul lui a devenit bizar și straniu, căci încercam să-i zic că e ok deja ajung singurică, el totuși continua să meargă cu mine. A ajuns cu mine până la poarta ogrăzii. Deja eram destul de anxioasă și mă gândeam cum naibii să scap de el. Când i-am zis că „ok mulțumesc mult, chiar nu era nevoie să mă petreceți, noapte buna”, el s-a întins să mă sărute. La care eu am făcut un pas înapoi și i-am reproșat că asta nu este ok, și de fapt este hărțuire sexuală. Eu apreciez atenția dar chiar nu e ok ceea ce face, m-am întors să plec și să intru cât mai repede în scară. La care el mi-a strigat în spate „poate îmi dai numărul tău și ne întâlnim așa într-un loc mai intim”. La răspunsul meu „Nu”, acest polițist mi-a reproșat „Dapu eu tot îs om și am nevoi”.
***
Hărțuirea sexuală nu este un eveniment singular în viața multor femei, ci mai degrabă un fenomen sistemic camuflat des în așa numite complimente sau atenție pentru care ar trebui cică să fim mulțumite și recunoscătoare. Un fenomen care oscilează în gravitate și impact asupra psihicului, un fenomen care incomodează, un fenomen care îți întrerupe viața, te face să te simți în pericol, te expune la situații sexuale nedorite, te exploatează, te face să te inhibi și fizic să ocupi cât mai puțin spațiu, să devii invizibilă, să dispari.
Multe femei trăiesc în frică, pentru că știu că este foarte probabil ca într-o zi să fie mai puțin norocoase și cel mai grav să li se întâmple lor, prietenelor, surorilor, fiicelor, rudelor, etc.
Victoria Apostol
E o campanie începută în Ucraina, dar care se extinde în mediul online la nivel internațional. Cât de ridicol nu ar părea, dar să vorbești în public despre experiențele de violență e foarte dificil s-o faci în societatea noastră, care repede să grăbește să blameze victima și s-o determine să renunțe l-a vorbi public.
Vorbitul public are scopul de a crea și de a trezi conștiința. Această campanie are cumva o legătura simbolică cu contextul din Moldova.
Eu sunt un fost copil crescut într-un mediu violent familiar. Eu am fost o victimă indirectă a violenței în familie, așa cum agresiunea nu era aplicată mie, ci mamei. Eu am avut în rol de salvatoare pentru că cică agresorul, tatăl, încerca sî camufleze comportamentul agresiv când eu apăream în piesaj. Eram trimisă în cameră când avem 8 ani pentru că „tata vroia să discute cu mama la bucătărie”. Eu plecam, dar mă ascundeam după colț la capăt de coridor și așteptam. Când el ridica pumnul și se îndrepta spre maică-mea, eu ieșeam de după colt și strigam „dă-i pace!”. Și asta a continuat mulți ani. Când am plecat la studii la București, am stabilit ca maică-mea va pleca de acasă pentru că ea nu era în siguranță să rămână sub același acoperiș cu agresorul. Când agresorul a murit, viata noastră s-a schimbat, spre bine.
Mariana Gălescu
Acum să vă spun niște chestii foarte serioase. Chiar dacă despre asta nu se vorbește, violența și hărțuirea sunt, tradițional, parte din viața femeilor. Inspirată de Polina și alte femei care s-au săturat să tacă, vă povestesc doar câteva istorii mai reprezentative, ca să vedeți că noi suportăm asemenea agresiuni la orice vârstă și în diverse circumstanțe, iar agresorii au profiluri și moduri de operare foarte diferite.
***
Aveam 6 ani, era ultima vară înainte de a merge la școală. Mă jucam în stradă cu prietena mea de aceeași vârstă, când de noi s-a apropiat un bărbat necunoscut, care avea o mână băgată în pantaloni. Ne-a spus că el vrea să ne demonstreze o „șmecherie”. Ne propunea să mergem cu el după colț, unde ne va arăta o „păpușă”, care „e mică, iar dacă te joci cu ea, crește mare”. Mai mult chiar, ne promitea că vom primi și bani pentru asta, iar prețul creștea cu fiecare minut. Nu știam chiar de toate, dar știam bine la ce se referă și mai știam că nu trebuie să vorbim cu străinii. Nu sunt sigură cât a durat încercarea lui de a ne convinge, poate 10 sau poate 20 de minute, dar în tot timpul ăsta noi ne țineam de mână, dădeam din cap și puteam scoate un singur cuvânt: nu, nu, nu… Pentru că el ne blocase calea, am avut noroc de un trecător: individul s-a întors cu spatele, ca să nu se dea de gol, iar noi două am rupt-o de fugă spre casă.
Aveam 13 ani și mergeam cu autobuzul. Era îmbulzeală, iar călători – de 2 ori mai mulți decât locuri pe scaune. Stăteam în picioare și mă țineam de bară. La un moment dat am simțit că cineva mă împinge suspect din spate. M-am întors și am văzut un bărbat de vreo 40 de ani, care a întors capul, ca să-mi evite privirea. Peste puțin timp a continuat să-și împingă pelvisul în coapsele mele, deși drumul era bun și nu avea motive să se legene atât de nefiresc. Mi-am făcut loc printre oameni și am mers mai în față. Peste câteva minute m-am trezit că e iar lângă mine. După căteva mișcări similare, n-am mai suportat, m-am întors spre el și i-am zis tare, ca să audă toți: „Nu mă mai împingeți, ajunge!” Abia atunci s-a dat la o parte, iar toți au tăcut, în afară de o femeie mai în vârstă, care mi-a aruncat: „Dacă nu vrei să te atingă nimeni, mergi pe jos!”
La 14 ani eram la o petrecere, unde erau rude, dar și prieteni de familie, prieteni de-ai prietenilor etc. Am mers la baie, iar când am ieșit, la ușă mă aștepta un bărbat de peste 50 de ani, despre care știam doar că-i mare businessman. El m-a strâns la perete, mi-a băgat mâna sub bluză, m-a apucat dureros de sâni și mi-a spus la ureche: „O să te prind eu degrabă, nu mai scapi!”. Era atât de intimidant, încât n-am putut spune niciun cuvânt. Deși de atunci încercam să evit locurile și evenimentele la care ar fi putut apărea, l-am mai văzut de câteva ori, dar mă asiguram că nu rămân niciodată singură.
Aveam 16 ani, eram în club cu prietenii. Dansam cu fetele, iar baieții au ieșit la aer. A apărut un tip aghezmuit și foarte expansiv, care ținea neapărat să-și manifeste abilitățile de dansator, de aceea ne-am dat la o parte și urmăream „spectacolul” din afara ringului. La un moment dat s-a apropiat cu elan și mi-a pus ambele mâini pe sâni. L-am respins și încercam să mă apăr de atacul lui, dar el insista. Nimeni nu reacționa și mă simțeam absolut neajutorată. Când mi-a băgat mâna între picioare, am strigat și instinctiv i-am dat o palmă puternică peste față, care l-a dezechilibrat și a căzut. Când s-a ridicat, reacția lui a fost să-mi trimită un pumn în plină figură. Atunci am aflat ce înseamnă „să vezi stele verzi”, apoi am umblat două săptămâni cu ochiul vânăt.
Cel mai recent caz s-a întâmplat chiar ieri, am asistat la o scenă ciudată. Stăteam de vorbă cu o prietenă (eram la un eveniment în aer liber cu multă lume), iar un necunoscut s-a apropiat din spate, i-a luat pălăria de pe cap și a pupat-o strâns pe obraz. Noi am rămas șocate, iar tipului i s-a părut amuzant și era convins că are tot dreptul să încalce atât de grosolan spațiul personal al unei femei pe care n-o cunoaște. Când l-am confruntat, a spus că e gata să-și ceară scuze „dacă” a ofensat, dar el „n-a stricat viața nimănui”.
***
De fapt, au fost mult mai multe incidente similare și vă asigur că fiecare femeie pe care o cunoașteți ar avea ce povesti. Dar acestea rămân secrete deoarece „nu e frumos”, „ți-ai imaginat”, „nu e grav” sau „tu ești de vină”. Citiți și textele publicate cu hashtag-urile de mai sus, ca să vedeți ce proporții monstruoase are acest fenomen. Și încă ceva, fiți deschiși și înțelegători atunci când femeile din viața voastră vă povestesc asemenea lucruri, pentru că este extrem de umilitor și traumatizant să te simți o bucată de carne, de care oricine poate dispunde după bunul său plac. Iar când observați comportamente similare, reacționați!
