30 de poze cu lucrurile care s-au vândut la Garage Sale

IMG_4059
Foto:Vânzătoare de ciorapi de damă ne prezenta asortimentul care îl are

Sâmbătă la Coffeemolka a fost organizată o nouă ediție de Garage Sale, unde s-au vândut haine, noi și vechi, pentru copii, și pentru femei. Echipa #diez a fost la eveniment și a încercat să vadă ce anume se vinde.

Iulia, una din organizatoare ne-a spus că aceasta e prima ediție care se organizează la Coffeemolka, înainte de asta au tot schimbat locațiile și tare speră că se vor stabiliza într-un loc anume.

Iulia, organizatoarea a Garage Sale
Iulia, organizatoarea a Garage Sale

Persoanele care vor să vândă ceva, Iulia spune că pot să se înscrie pe forumul de la mama.md. Se pot vinde lucruri noi sau vechi, și în edițiile viitoare, Iulia, speră că vor fi și lucruri handmade.

Cele mai ieftine lucruri pot fi găsite la 10 lei, iar cele mai scumpe variază între 200 și 250, în special hainele pentru copii.

Din lucruri dulci, se videau produse dulci tradiționale gerogiene, Churcella, la doar 10 lei bucata.

Iulia, recomandă persoanelor care vin la Garage Sale să vină de la începutul evenimentului, pentru că deși se preconizează pentru 6 ore, după câteva ore mulți vânzători pleacă, ori pentru că nu se vinde nimic, ori pentru că au vândut totul.

Vedeți mai jos lucrurile ce puteau fi cumpărate la Garage Sale:

IMG_4035
Scurte pentru copii
IMG_4039
Dulciuri georgiene
IMG_4040
Se pot cumpăra chiloței
IMG_4041
Haine pentru copii
IMG_4042
Încălțăminte pentru copii
IMG_4043
Jeanși
IMG_4044
Rochițe pentru fetițe
IMG_4045
Hăinuțe pentru copii
IMG_4047
Papioane
IMG_4050
Ghetuțe
IMG_4051
Lucruri mai vechi, lucruri mai noi
IMG_4052
Hăinuțe pentru iarnă
IMG_4054
O rochiță
IMG_4059
Ciorapi de damă
IMG_4062
Vânzătoare și cumpărătoare de la Garage Sale
IMG_4063
O participantă de la Garage Sale care întreba de #diez
IMG_4064
Rochițe
IMG_4065
Trei generații la un singur eveniment
IMG_4066
Stand-ul cu ciorapi era foarte popular
IMG_4070
O doamnă probând ciorapii
IMG_4072
Verificarea hainelor
IMG_4076
Haine de la Garage Sale
IMG_4077
Vânzătoare încerca să vândă ciorapi reporterului #diez
IMG_4078
Rochiță colorată
IMG_4079
Organizatorii cumpără și ei lucruri de la Garage Sale
IMG_4081
Doamna care vinde papioane le coase chiar la eveniment
IMG_4082
Unii clienți luau datele de contact a vânzătorilor
IMG_4084
Participante a Garage Sale din 12 octombrie

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente