E bine să știi! Acestea sunt top 5 cele mai otrăvitoare flori

11939414_175109129544403_227428713_n
Foto:Instagram / @carti_dulciuri_si_flori

Frumoase, florile ne colorează viaţa şi ne bucură ochiul, dar unele dintre aceste minunate creaţii ale naturii pot provoca dureri de cap, convulsii sau pur şi simplu pot omorî. Potrivit cărţii „Manualul otrăvurilor şi Plantelor dăunătoare”, copiii sub șase ani sunt cei mai vulnerabili, ei reprezintă cauzele a 85 la sută din toate apelurile către centrele de toxicologie.

Rododendroni, copacul wisteria, oleandrul şi ficusul sunt doar câteva dintre plantele frumoase ale căror capacităţi ar putea să vă surprindă. Mai jos găsiţi lista cu cinci cele mai toxice, dar şi comune plante otrăvitoare:

Narcisa

Aceşti minunaţi vestitori ai primăverii, galbeni (aka daffodils) şi albi (jonquils), sunt, de fapt, toxici în cazul consumării bulbilor în cantităţi mari. De multe ori, oamenii confundă bulbii de narcise cu ceapa.

Semnele de intoxicaţie sunt: greaţă, vome, crampe şi diaree. Un medic ar putea recomanda hidratare intravenoasă şi / sau medicamente pentru a stopa voma şi senzaţia de greaţă în cazul în care simptomele sunt severe sau pacientul este un copil.

Ficus

Cunoscut şi ca smochinul înlăcrimat, copacul benjamin sau planta de cauciuc înfrunzită, ficusul conţine în frunze şi în tulpină o sevă lăptoasă ce este toxică. Există aproximativ 800 de specii de arbori ficus, arbuşti şi viţă de vie, dintre care multe sunt crescute ca plane de ghiveci, în ghivece sau afară, dar numai în zonele călduroase unde unele specii pot creşte până la 23 de centimetri.

Pericolul care te paşte la atingerea unui ficus este mâncărimea pielii şi inflamaţiile. Pentru a remedia aceste reacţii, medicul prescrie medicamente pentru alergie sau antiinflamatoare.

Crizantema

De o varietate copleşitoare de culori, portocalii, galbene sau albe, aceste minunate flori pot fi regăsite în multe grădiniţe cu flori din faţa casei sau în ghivece pe balcoane. Sunt între 100 ş 200 de specii de Crizanteme, care cresc, în general, înălţându-se deasupra solului, dar în timp se pot transforma în arbuşti. Aceste plante sunt toxice pentru oameni, dar nu într-o doză periculoasă. Atingerea lor poate cauza usturimi şi mâncărimi ale pielii, precum şi inflamarea locului ce a intrat în contact cu planta.

Lăcrămioara

În latină Convallaria majalis, aceste flori încântătoare, cunoscute şi sub denumirea de mărgăritar sau clopoţei, sunt în întregime otrăvitoare. Ingestia unei mici cantităţi s-ar putea să nu vă rănească prea mult, dar dacă se consumă o cantitate mai mare, consecinţele pot fi diverse: se pot manifesta ameţeli, stare de greaţă şi vomă, dureri la nivelul gurii şi dureri abdominale, diaree şi crampe stomacale. De asemenea, poate fi afectată şi inima, bătăile inimii pot deveni neregulate, rapide sau se pot încetini.

În aceste situaţii, medicul prescrie, cel mai probabil, curăţarea somacului prin absorbţia de cărbune şi medicamente pentru a readuce la normal ritmul cardiac.

Glicina

Numită şi Wisteria, glicina are o formă romantică în cascade de flori. Ciorchini de flori albe sau roz sunt întâlnite în principal în zonele cu climă tropicală. Întreaga planta este toxică, deşi unii afirmă că florile nu sunt. Simptomele sunt ameţeala, stări de vomă, crampe si diaree; oricare din simptome cere tratamente precum hidratare intravenoasă şi pastile anti ameţeală. „Cele mai frecvente probleme, cu plantele otrăvitoare, apar din contactul cu uleiul din seva acestor plante, care cauzează o reacţie alergică a pielii”, explică reprezentantul Institutului Naţional pentru Securitate şi Sănătate al SUA.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente