Patru tineri au furat dintr-o locuință bunuri materiale în valoare de 97 de mii de lei

catuse1
Foto:nineoclock.ro

Patru tineri, printre care și un minor, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, din s. Cenușa, raionul Florești, sunt cercetați de poliție pentru furt în proporții mari și riscă până la patru ani de închisoare.

Astfel, pe parcursul lunii februarie, curent, pe timp de noapte, indivizii ar fi pătruns în locuința unei locuitoare a s. Vărvăreuca, în timp ce aceasta era plecată peste hotarele țării. Din locuință, suspecții au sustras mai multe bunuri materiale, suma prejudiciului cauzat fiind estimată la 97 de mii de lei.

În urma măsurilor speciale de investigații o parte din bunuri au fost depistate la domiciliile bănuiților, iar altele la persoanele care le-au procurat de la ei. Acestea au fost ridicate de polițiști și restituite victimei.

Pentru a reduce riscul de a cădea victime ale unor astfel de fapte, Poliția recomandă cetățenilor:

– Uşa de acces în imobil trebuie să fie solidă şi prevăzută cu cel puţin două încuietori cu sisteme şi chei diferite. Sistemele de siguranţă performante reduc considerabil riscul evenimentelor neplăcute;

– Când lipsiţi o perioadă mai îndelungată, rugaţi un vecin să vă ridice corespondenţa din cutia poştală sau eventualele facturi prinse în uşă, să supravegheze perimetrul locuinţei;

– Întrebaţi persoanele necunoscute, care se află în stradă, pe cine caută. Este o metodă extrem de eficace de descurajare a hoţilor din locuinţe;

– Asiguraţi un iluminat corespunzător în scara blocului sau a casei în care locuiți;

– Nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente