(foto) Evghenii Hudorojcov: „Femeia EHO este o femeie îndrăgostită de tot ce o face fericită”

новый коллаж 5
Foto:Photo Credit:facebook.com/EHObyevghenihudorojcov

Dacă designul înseamnă provocarea constantă de a balansa confortul cu luxul, utilul cu frumosul, atunci designer-ul Evghenii Hudorojcov este un designer desăvârșit în acest sens. Tânărul creator s-a lansat în lumea modei acum șapte ani. De atunci a reușit să creeze peste zece colecții de haine haute-couture. Ținutele sale pline de eleganță, stofele sofisticate şi croielile feminine, toate acestea formează niște compoziții care inspiră femeile din Moldova și de peste hotarele ei.

La cei 26 de ani, colecțiile sale au defilat pe scene internaționale din România, Senegal, Franţa şi SUA. Recent acesta a participat la Moldova Fashion Days cu o colecție de vis și de iubire, denumită „Love Profusion” și care exprimă divinitatea unei femei. În aceasta predomină culorile precum galbenul pastelat, pudra, bejul și auriul. Astfel poate fi descrisă pe scurt această colecție de toamnă-iarnă 2016-2017 prezentată duminică seara de EHO. Și anume Toamnă-Iarnă, deoarece cea de Primăvară-Vară, creatorul a prezentat-o deja la Paris la Black Fashion Week.

Despre evenimentul de săptămâna trecută designerul mărturisește că a rămas emoționat: „Am avut o senzație de nedescris. După reacția publicului am văzut că am fost printre favoriți”. De asemenea, acesta regretă că din cauza pregătirilor pentru defilare nu a avut suficient timp să studieze mai bine ce au prezentat colegii săi.

EHO este o colecție alcătuită din 35 de look-uri. Tânărul susține că a optat pentru materie facturată precum este Jacquardul și stofe mai line precum satinul, crepe georgette, dantele, decupaje. Într-adevăr, rochiile de seară au strălucit datorită broderiilor manuale și cuplajelor din dantelă.

„Ținutele prezentate la Moldova Fashion Days fac parte dintr- o capsulă a unei colecții care a fost prezentată recent la Dusseldorf. La aceasta am lucrat în decurs de o lună și jumătate, până la două luni”, spune Hudorojcov. Întrebat cum ar trebui să fie femeia EHO care îi poartă ținutele, acesta a răspuns că ea este în primul rând o femeie îndrăgostită de tot ce o face fericită. Femeia EHO este una firavă și, totodată, puternică.

În aceste zile, tânărul designer se află la Alma-Ata, Kazahstan, împreună cu mai mulți designeri și producători autohtoni. Aceștia au plecat la o expoziție fashion pentru a reprezenta Republica Moldova, de data aceasta. „Suntem la expoziția Asia Fashion și abia așteptăm să vedem noutățile acesteia. Așteptările noastre de la acest show sunt simple, dorim să ne lărgim diapazonul în materie de fashion și să aducem în țara noastră idei mai inspirate”, a spus acesta. Mai jos aveți ocazia să urmăriți colecția de toamnă-iarnă a tânărului designer pe care acesta a prezentat-o, recent, la Moldova Fashion Days.

Photo Credit: Facebook.com/EHObyevghenihudorojcov

Photo Credit: Fcebook.com/EHObyevghenihudorojcov
Photo Credit: Facebook.com/EHObyevghenihudorojcov
Photo Credit: Facebook.com/EHObyevghenihudorojcov
Photo Credit: Facebook.com/EHObyevghenihudorojcov
Photo Credit: Facebook.com/EHObyevghenihudorojcov
Photo Credit: Facebook.com/EHObyevghenihudorojcov
Photo Credit: Facebook.com/EHObyevghenihudorojcov
Photo Credit: Facebook.com/EHObyevghenihudorojcov
Photo Credit: Facebook.com/EHObyevghenihudorojcov
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente