Primul Târg de Crăciun din Orhei se apropie de sfârșit. Acesta a durat aproape trei săptămâni și se încheie printr-un concert și o tombolă cu premii.
În cadrul Târgului de Crăciun au avut loc 15 concerte și peste 30 de artiști cu renume au distrat spectatorii care s-au adunat în centrul orașului zilnic. Printre interpreții care au evoluat pe scena din Orhei sunt: Zdob și Zdub, Adriana Ochișanu, formația Cuibul, Natalia Gordienko, Brio Sonores și alții.
Totodată, în cadrul Târgului, copiii au primit daruri de la Moș Crăciun, au participat la diferite jocuri, mastercalss-uri și alte activități culturale – toate gratis.
Au fost organizate și numeroase tombole, în baza tichetelor de la patinoar.
Cu ocazia încheierii Primului Târg de Crăciun, Primăria Orhei a organizat sâmbătă, 9 ianuarie, o tombolă cu premii, unde cei mai norocoși s-au ales cu aparate foto, cuptor cu microunde, un televizor, iar marele premiu – un frigider. De asemenea, a avut loc și un concert susținut de Olia Tira.
Astăzi, 10 ianuarie, va avea loc un concert susținut de Valentin Uzun și orchestra Tharmis.