(video) Iată ce filme poți vedea în cinematografe în luna Octombrie

collage
Foto:PC: Colaj #diez

Dacă septembrie ne-a oferit premiere nu de foarte mare anvergură (cu excepţia lui Everest), sunt şanse consistente ca octombrie să vină cu o schimbare interesantă: o combinaţie fericită de blockbustere, dar şi titluri cu şanse la Oscar 2016, plus câteva filme de gen mai mult decât tentante.

1 octombrie – Legend/Gangsteri de legendă

Acţiunea plasată în anii 1960 îi urmăreşte pe gemenii mafioţi Reggie şi Ron Kray în timp ce îşi consolidează imperiul criminal semănând teroare în Londra, dar surprinde şi acţiunile care au dus la declinul lor. Din 1 octombrie, pe marile ecrane, Freeman Entertainment îl prezintă pe actorul Tom Hardy în rol dublu, odată cu premiera thrillerului inspirat din fapte reale, „Gangsteri de Legendă”. Filmul este regizat de câștigătorul premiului Oscar, Brian Helgeland.

Regia: Brian Helgeland
Actori: Emily Browning, Tom Hardy, Colin Morgan, Taron Egerton
Gen film: Biografic, Crimă, Thriller
Durata: 131 minute
IMDb rating: 7,5

8 octombrie – The Martian/Marţianul

În timpul unei misiuni pe Marte cu echipaj uman, astronautul Mark Watney (Damon) este considerat mort, victimă a unei furtuni puternice. Însă Watney supravieţuieşte urgiei şi descoperă că a fost lăsat singur pe ostila planetă. Cu provizii insuficiente, este nevoit să-şi folosească la maximum ingeniozitatea, inteligenţa şi forţa interioară pentru a râmâne în viaţă şi a găsi o cale prin care mesajul său de ajutor să ajungă pe Pământ.

La milioane de mile distanţă, NASA şi echipa internaţională de oameni de ştiinţă caută neîncetat soluţia prin care să îl aducă pe „marţian” acasă, în vreme ce colegii săi de echipă pun şi ei la cale o misiune îndrăzneaţă, dacă nu imposibilă, de salvare. Pe măsură ce aceste poveşti, mostre incredibile de curaj, se desfăşoară, voci din lumea întreagă se unesc pentru a încuraja revenirea acasă, în siguranţă, a lui Watney.

Regia: Ridley Scott
Actori: Matt Damon, Kristen Wiig, Kate Mara, Jessica Chastain
Gen film: Acţiune, Aventuri, SF
Durata: 141 minute
IMDb rating: 8,3

8 octombrie – Pan/Pan: Aventuri în Ţara de Nicăieri

Joe Wright se inspiră din celebrul roman al lui J.M. Barrie, dar îi reinventează micului Peter Pan biografia. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, băiatul este răpit de piraţi şi dus în Neverland, unde va descoperi curând că destinul său este să salveze întregul tărâm fermecat de planurile malefice ale piratului Barbă Neagră (Hugh Jackman).

Regia: Joe Wright
Actori: Hugh Jackman, Garrett Hedlund, Levi Miller
Gen film: Aventuri, Familie, Fantastic
Durata: 111 minute
IMDb rating: 6,1

15 octombrie – The Walk/The Walk: Sfidează limitele

Doisprezece oameni au păşit pe Lună. Numai unul a parcurs sau va fi parcurs vreodată, imensul vid dintre cele două Turnuri gemene world Trade Center din New York. Philippe Petit (Joseph Gordon-Levitt) şi mentorul său, Papa Rudy (Ben Kingsley), sunt ajutaţi de o echipă internaţională fără egal, care depăşeşte toate obstacolele, disensiunile, trădările şi nenumăratele limite pentru a-şi duce la îndeplinire planul lor nebunesc.

Robert Zemeckis, regizorul magistral al capodoperelor Forrest Gump, Cast Away, Back to the Future, Polar Express sau Flight, foloseşte din nou o tehnologie revoluţionară pentru a reda o poveste emoţională, centrată pe personaje puternice. Datorită tehnicilor vizuale novatoare şi vrăjitoriei IMAX® 3D, The Walk-Sfidează limitele este un film cu adevărat pentru marele ecran, o şansă a spectatorilor de a încerca efectiv senzaţia de a ajunge la nori.

Regia: Robert Zemeckis
Actori: Joseph Gordon-Levitt, Ben Kingsley
Gen film: Aventuri, Biografic, Dramă
Durata: 100 minute
IMDb rating: 8,1

15 octombrie – Crimson Peak

Edith (Mia Wasikowska), o tânără scriitoare aspirantă din secolul 19, încearcă să-şi refacă viaţa după un eveniment tragic. Eroina se lasă cucerită de un misterios şi şarmant gentleman, Thomas Sharpe (Tom Hiddleston), care o duce în lugubrul său conac, Crimson Peak. Aici Edith va trebui să o înfrunte pe Lucille (Jessica Chastain), geloasa soră a lui Thomas şi curând îşi va da seama că imensa reşedinţă „respiră, sângerează şi… îşi aminteşte”.

Regia: Guillermo del Toro
Actori: Tom Hiddleston, Mia Wasikowska, Jessica Chastain, Charlie Hunnam
IMDb rating: 8,8

22 octombrie – Hotel Transylvania 2

În Hotelul Transilvania lucrurile s-au schimbat puţin în ultima vreme: politica strictă a lui Dracula, care acceptă doar monştri în hotel, s-a mai relaxat, iar hotelul îşi deschide porţile şi oamenilor. Dar în spatele cavourilor închise, Dracula este neliniştit, deoarece adorabilul său nepot, jumătate vampir, jumătate om, Dennis, nu dă semne că ar fi şi vampir.

Aşa că, în timp ce Mavis îşi vizitează socrii umani (şi are şi ea parte de un şoc cultural), bunicul vampir Dracula îşi cheamă prietenii Frank, Murray, Wayne şi Griffin pentru a-l supune pe Dennis unor antrenamente speciale. Însă nimeni nu ştie că tatăl lui Dracula, foarte bătrânul şi morocănosul Vlad e pe cale să facă o vizită familiei. Când Vlad află ca strănepotul său nu este de sânge pur şi că oamenii pot să stea acum la Hotel Transilvania, lucrurile o iau un pic razna.

Regia: Genndy Tartakovsky
Actori: Adam Sandler, Andy Samberg, Selena Gomez, Kevin James
Gen film: Animaţie, Comedie, Familie
Durata: 89 minute
IMDb rating: 7,2

22 octombrie – Без границ/Fără frontiere

Evenimentele încep pe un aeroport din Moscova, de unde personajele principale ajung sau într-o călătorie frumoasă prin munții din Armenia, pe străzile luxuriante ale orașului Tbilisi sau admiră luminile festive de Crăciun din Moscova. Și toate astea pentru a întâlni dragostea adevărată – luminoasă și pasionată, naivă și ridicolă, patetică și tristă, fericită și care nu cunoaște granițe de vârstă sau naționalitate.

Regia: Karen Oganesyan, Rezo Gigineishvili Roman Prygunov
Actori: Inna Churikova, Oleg Basilashvili, Alexander Adabashyan, Anna Chipovskaya, Ivan Yankovsky
Gen film: comedie, romance
Durata: 90 minute

29 octombrie – The Last Witch Hunter/Ultimul vânător de vrăjitoare

The Last Witch Hunter spune povestea unui nemuritor vânător de vrăjitoare (Diesel), nevoit să facă echipă cu una din inamicele sale, o vrăjitoare, pentru a împiedica întrunirea sacră a vrăjitoarelor – ce urmează să aibă loc la New York-ul zilelor noastre – şi a evita astfel condamnarea pe vecie a umanităţii.

Regia: Breck Eisner
Actori: Vin Diesel, Elijah Wood
Gen film: Acţiune, Aventuri, Fantast

Pentru mai multe detalii privind ora proiecțiilor, accesați site-ul cinematografului Patria.md.

Vizionare plăcută!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente