Usatîi: Ar putea fi blocate și alte drumuri din întreaga țară

usatt
Foto:Captură privesc.eu

Igor Dodon și Renato Usatîi au susținut în fața protestatarilor din fața Parlamentului că urmează să-și pună în implementare planul B, iar primul pas a fost blocarea unei porțiuni a bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală.

„Acțiunea noastră este legală”, a spus Renato Usatîi. „Dacă nu va fi o reacție la protestele noastre, iar reacția ar fi demisia președintelui Timofti, ceea ce s-a întâmplat în această noapte aici se poate întâmpla oricând și în alte sectoare din oraș și nu doar în zilele de odihnă. Ar putea fi blocate chiar și alte drumuri din întreaga țară”, a adăugat acesta.

În același timp, și Igor Dodon a susținut că acțiunea lor este una legală, întrucât poliția a fost înștiințată de aceasta cu două zile înainte. Următoarea acțiune a planului B ar fi întrunirea în şedinţă extraordinară a Parlamentului, pe care cei doi au anunțat-o pentru mâine. La această şedinţă, socialiştii vor ca să participe întreaga conducere a ţării pentru a pune în discuţie subiectele cerute de popor.

Amintim că oficialii de la Primărie au reacționat dur la decizia protestatarilor din fața Parlamentului de a-și muta corturile pe bulevardul principal din Capitală și prin urmare de a bloca circulația transportului, itinerarele transportului public fiind redirecționate, în consecință.

Primăria municipiului Chişinău a depus deja cerere de chemare în judecată, pentru a interzice desfăşurarea acţiunii de protest pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, motivând că acţiunea de protest se desfăşoară cu încălcarea Legii privind întrunirile, care stipulează expres că sunt interzise întrunirile prin care se urmăreşte încălcarea ordinii publice sau drepturile şi libertăţile altor persoane.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente