Miliardul furat din Moldova a devenit subiectul ziarului britanic The Guardian

6c8e008f-c5c9-45bd-aa0e-c79ba23fb770-1020×871
Foto:PC: Bloomberg/Getty Images

Miliardul furat din Moldova a devenit subiectul unui articol pubicat în The Guardian, pregătit cu ajutorul Rise Moldova.

The Guardian a scris despre acuzarea uneia dintre cele mai importante companii de audit din lume de neglijență și incompetență, astfel încât a permis să fie furat un miliard de euro de sub nasul său. Compania Grant Thornton a făcut audit la trei cele mai mari bănci din Moldova, din care s-au scurs banii prin intermediul unor tranzacții, dintre care câteva au avut loc prin companii din Marea Britanie.

Furtul a fost descoperit în luna noiembrie 2014, la Unibank, Banca de Economii și Banca Socială, bănci la care compania Grant Thornton a făcut audit în anii 2010, 2011 și 2013.

 

PC: Daniel Mihailescu/AFP/Getty Images

Iurie Chirinciuc, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al comisiei care a investigat cazul, susține că compania Grant Thornton a fost neglijentă și obstructivă: „Toate raporturile de audit conțin opinii pozitive. Cum poți oferi o opinie pozitivă când situația în aceste bănci era atât de gravă?”, a declarat Iurie Chirinciuc.

Dânsul, de asemenea, menționează că s-a adresat la banca centrală pentru a analiza raporturile și a fost uimit când a descoperit că instituțiile de stat erau la curent cu situația acestor bănci, dar nu au intervenit, lucru care l-a dus cu gândul la faptul că la baza acestora stau demnitari importanți.

Chirinciuc a fost indignat, de asemenea, de faptul că după ce frauda a fost descoperită, directorul Grant Thornton, Stéphane Bridé, a fost numit Ministru al Economiei. Bridé le-a spus celor de la The Guardian că numirea sa „a fost făcută în conformitate cu legislația Republicii Moldova” și „calitățile și experiența” sa în domeniu.

Publicația britanică analizează scurgerea banilor prin intermediul unor tranzacții dubioase, oferirea creditelor care de la bun început era compromise. Băncile făceau scurgere de numerar prin intermediul tranzacțiilor făcute peste noapte către băncile din Rusia, precum Interprombank, Gazprombank, Alef Bank și Metrobank.

Între timp, procurorii din Moldova au început să investigheze cazul, punând sub acuzare penală circa 30 de persoane, printre care și Ilan Shor, Președinte al Consiliului Băncii de Economii din aprilie 2014.

 

PC: Denisov Vadim/Corbis

Raportul Kroll a fost publicat în luna aprilie curent de către Andrian Candu, speaker-ul Parlamentului RM, ce informează despre un grup de companii sub conducerea lui Ilan Shor, care au preluat treptat băncile și în 2010 au început să-și dea împrumuturi sieși, împrumuturi care nu vor fi niciodată recuperate.

Drept consecință a miliardului furat, leul moldovenesc s-a devalorizat, pierzând o pătrime din valoarea sa față de dolar, în februarie.

Investigarea cazului este în desfășurare, dar nici Banca Națională, nici Guvernul nu au oferit un răspuns, susține The Guardian, atunci când i-a fost solicitată informația.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente