Natalia Gherman a fost desemnată Prim-ministru interimar

independent
Foto:PC: independent.md

Viceprim-ministrul Natalia Gherman, ministru al afacerilor externe şi integrării Europene, a fost desemnată în calitate de Prim-ministru interimar.

Un decret în acest sens a fost semnat de preşedintele Nicolae Timofti, anunţă Preşedinţia într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Decretul a fost semnat în scopul asigurării continuităţii în administrarea treburilor publice, de la data de 22 iunie curent până la depunerea jurământului de către membrii unui nou Guvern.

Şeful statului a convocat pentru astăzi o şedinţă cu membrii Cabinetului de miniştri interimar, la Reşedinţa de Stat, cu începere de la ora 10.00.

Reamintim că la 12 iunie, Chiril Gaburici a demisionat din funcția de Premier, motivându-și decizia prin faptul că nu-și dorește ca diploma sa de studii, care, potrivit Ministerului de Interne este falsă, să devină una dintre problemele principale ale societății. La scurt timp, fostul Prim-ministru a publicat pe pagina sa de Facebook un anunț în care declară că refuză să asigure funcția de Premier interimar al țării și a anunțat despre acest lucru Președintele țării, Nicolae Timofti.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente