În weekendul 30 – 31 mai a avut loc Turneul de fotbal UE și Parteneriatul Estic, organizat de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.
Echipele participante reprezintă Statele Membre ale UE și ale Parteneriatului Estic, țări precum: România, Marea Britanie, Slovacia, Ucraina, Spania, precum și o echipă reprezentantă a Delegației Uniunii Europene, a Republicii Moldova, a Națiunilor Unite și SUA.
După două zile de joc, Cupa turneului a fost obținută de echipa Spaniei, pe locul doi, cu medalia de argint, s-a plasat echipa Delegației UE, iar pe locul trei, obținând bronzul, s-a plasat echipa Republicii Moldova, reprezentată de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Partenerul organizațional al evenimentului a fost Federația Moldovenească de Fotbal care a oferit trei premii: Cupa Fair Play pentru Marea Britanie, premiul pentru „Cel mai bun jucător” – Iurie Vrabie (Delegația Uniunii Europene) și „Cel mai bun portar” – Vitalie Mîndru (Spania).
Prezenți la eveniment, Pirkka Tapiola și Prim-ministrul, Chiril Gaburici, au felicitat participanții, menționând că acest meci a fost unul al cooperării.
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a inițiat o campanie de informare, menită să reflecte asistența și suportul UE în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (PEV) și a Parteneriatul Estic (EaP). Aceasta a fost lansată pe 10 mai, în cadrul istoric de celebrare a Zilei Europei, a continuat pe 16 mai la Soroca, iar în perioada 22 – 24 mai au avut loc proiecții de film și spoturi video despre asistența UE, culminând, la 30 – 31 mai, cu Turneul de fotbal UE și Parteneriatul Estic.