După o pauză de exact doi ani, echipa TEDxChisinau revine în atenţia publicului chişinăuian cu un nou eveniment – „Crossroads”, conferinţă ce promite să aducă viziuni şi soluţii proaspete societăţii care oscilează între o multitudine de opţiuni şi decizii de luat. Unde dispăruse TEDxChisinau, de ce a revenit şi ce promite, aflăm de la curatorul proiectului, Elena Zgardan.
Elena, TEDxChisinau revine, spre exaltarea multora. Unde dispăruse? De ce?
Cu riscul de a începe pe o notă pesimistă acest interviu, o să recunosc că simțeam că luptăm cu morile de vânt. Aveam deja câțiva ani de organizare a evenimentelor, iar această experiență nu era deloc încununată cu emoții pozitive.
Chișinăul a ajuns să fie supradozat de superficialitate, pseudovalori, quasi-Europeni vizionari, fapt cauzat, probabil, de o avalanșă de informații, oportunități și portrete ademenitoare, cărora moldovenii noştri tind cu tot dinadinsul să le semene. Or, asta depărtează de lucrurile importante, de esenţă. Este demotivant să încerci să pari încrezător într-un viitor strălucit într-o comunitate în care optimiştii şi visătorii sunt considerați naivi și nebuni. A dispărut scopul comun. Toți sunt axați pe individualism.
Pe de altă parte, povara pe care ajunsesem să o ducem în spate în calitate de organizatori era deja prea grea. TEDx este o platformă non-profit, în timp ce evenimentele noastre costă scump din punct de vedere logistic, iar companiile, chiar şi cele mari, fie privesc sceptic o eventuală implicare, fie alocă fonduri modeste pentru a investi în asemenea proiecte.
Ce s-a întâmplat în cei 2 ani de „tăcere”?
Pomenindu-ne într-un moment de răscruce, am decis că o pauză sau ieșirea de pe scenă pentru o perioadă este vitală renașterii. A fost o pauză în care ne-am reinventat, am decis să aruncăm o privire „dintr-o parte” la tot ce se întâmplă; o pauză de care şi comunitatea avea nevoie. Când ne-am simțit pregătiți, am decis direcția exactă pe care o apucăm la răscruce și, prin urmare, următorul eveniment va avea loc pe 16 Mai, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. Acest lucru este posibil și datorită partenerului nostru general – Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare în Republica Moldova. Sper că energia și forțele noi să își spună cuvântul la acest eveniment.
Cum vedeţi revenirea TEDxChisinau în contextul unui număr tot mai mare de evenimente motivaţionale, conferinţe, traininguri etc.?
În Moldova, mai ales în Chișinău, a avut loc o inflație de evenimente cu tentă educațională. Nu o spun din lipsă de modestie, dar TEDx a fost un punct de reper pentru mulți care s-au lansat în domeniul organizării conferințelor, fie voluntar, fie clădind din asta o afacere.
Ceva însă ne diferențiază, dar și accentuează necesitatea TEDx în comunitate – e o platformă globală, este un produs TED care, de la nivel global până la cel local, a avut influență și impact în diverse domenii, de la politică, IT, medicină, psihologie, dezvoltare personală, educație, până la orice altceva vă puteți imagina.
TEDx este o platformă care aduce răspunsuri la întrebări ce ne frământă zi de zi sau pune semne de întrebare acolo unde alții le-au omis.
Cel mai important factor care până la urmă explică succesul nostru e că noi nu suntem o afacere. Suntem o comunitate care emană și-i alimentează pe cei din jur cu pasiune, dedicație, vise, luptă pentru dreptate, frumos, necesitatea de a evolua, de a persevera în principiile și valorile noastre; promovăm idei și energie care pot contribui la îmbunătățirea lucrurilor din jur.
Cum s-a schimbat comunitatea în general în cei doi ani?
Cel mai important e că lumea deja poate face diferența între noi și workshop-urile motivaționale sau seminarele despre cum să devii milionar și o mamă bună.
Nu aș vrea să mă grăbesc cu un răspuns exact până după eveniment, dar sesizez deja un grad de maturitate. Vorbitorii evenimentului abordează o varietate largă de subiecte actuale în societate. Relevanța subiectelor se reflectă și în comunitatea noastră. Totodată, participanții întruchipează un arhetip specific gata să dedice o zi întreagă unei conferințe, iar noi avem încredere că avem cei mai buni oameni, care nu doar au capacitatea să asculte, dar și să acționeze. Un singur lucru mai sper, spre deosebire de alte țări, în Chișinău avem una din cele mai tinere comunități TEDx. Aș dori ca vârsta medie a comunității să crească.
De ce lumea trebuie să vină la următorul eveniment? Cât de multă valoare mai au ideile care se vociferează pe o scenă?
Vrem să îi convingem pe cei care vor veni la eveniment să renunțe să aștepte ca astrele să se aranjeze într-un anumit mod pentru ca ei să înceapă a face ceva. Asta nu se întâmplă. Nu există momentul sau scenariul perfect.
Vorbitorii TEDx sunt cei mai buni în domeniile lor de activitate, iar prin exemplul lor, noi îndemnăm la acțiune. Ideile inspiră, mobilizează sau generează alte idei, iar valoarea lor este amplificată, întrucât domeniile vizate sunt actuale pentru Moldova.
Discursurile vizează anumite probleme care se vor soluționate – la nivel personal, comunitar sau global. Vrem să convingem oamenii că problemele nu sunt decât oportunități, un set de circumstanțe care ne oferă șansa să urcăm deasupra provocărilor, să le depășim, găsind în noi resursele și capacitatea necesară.
Orice acțiune începe de la o idee vociferată. Sperăm însă ca niciuna dintre ele să nu moară la această etapă și să ajungem să vorbim despre idei ca acțiuni şi realizări ale comunității.
De ce anume Crossroads?
În franceză este cuvântul „quatervois”, care înseamnă acel moment de cotitură care necesită asumarea unei decizii, unei direcții pentru a-l depăși. În engleză, Crossroads este înțeles cu sens direct de intersecție, dar facem apel la aceeași semnificație din franceză.
Crossroads, pentru că este locul unde ne pomenim constant, locul unde nu ai voie să stagnezi. Fie că ești în situația să iei o decizie radicală sau doar să depășeşti o situație de moment, răscrucea la care ai luat decizia este factorul determinant al destinației. Vrem ca oamenii să conștientizeze aceste momente importante, să le distingă de rutină sau în cele mai importante momente din viață.
La nivel de comunitate, anul 2014 a fost unul dintre cei mai grei ani pe care generația noastră, dar și cea a părinților noștri, i-am trăit. De 6 ani Moldova trăiește o continuă stare de amorțeală, paralizie chiar, cauzată de pierderea unei revoluții, care s-a vrut a fi poate cea mai importantă răscruce din istoria scurtă a țării. O luptă care ar fi vrut să revendice ideile pentru ce au luptat părinții noștri. Piața Marii Adunări Naționale este locul de răscruce unde au învins părinții noștri în 1991, unde am eșuat noi în 2009 – un moment dureros, dar care exprimă clar ceea ce noi, organizatorii TEDxChisinau, am avut în suflet când am decis tema. Prin acest eveniment încercăm să oferim ingrediente precum idei, curaj, inspirație, istorii, viziune – toate necesare depășirii oricărei intersecții.
În calitate de organizatori, ne dorim o comunitate consolidată, pregătită pentru cele mai banale sau mari intersecții, iar discursurile ar fi ceea ce ar genera formarea unui scop comun al comunității.
Ce pregăteşte echipa TEDx pentru evenimentul din 16 mai? La ce să se aştepte comunitatea de această dată?
Vom avea 12 vorbitori, 3 performance-uri și un after party unde vom avea și un mic concert. Mai multe detalii despre fiecare speaker puteți să găsiți pe site, dar și pe pagina de Facebook a evenimentului. Vor fi abordate subiecte din diverse domenii, de la politică și justiție până la presă, social media, cinematografie, tradiții, artă, arhitectură, dezvoltare personală.
Evenimentul va începe la ora 9 dimineața, când echipa TEDx, împreună cu un grup de voluntari, va întâmpina comunitatea la o cafea și se va încheia la miez de noapte.