Acum câteva zile a fost stabilită data alegerilor locale – scrutinul se va desfășura pe 14 iunie curent.
Constituirea circumscripţiilor electorale pentru alegerile locale din 14 iunie nu pot începe mai devreme decât cu 55 de zile înainte de data alegerilor, iar organele electorale se constituie nu mai devreme de a 50-a zi înainte de alegeri. Astfel, către 26 aprilie, Comisia Electorală Centrală (CEC) va constitui organele electorale, plus încă 3 sau 4 zile ca acestea să aleagă conducerea organelor şi să anunţe când concurenţii electorali se pot înregistra. Explicaţia a fost dată de secretarul CEC, Andrei Volentir, contactat de IPN.
Andrei Volentir a comunicat că săptămâna viitoare țara intră în perioada electorală şi CEC va începe elaborarea programului calendaristic. În cadrul alegerilor locale, perioada de desemnare a candidaţilor şi alte proceduri sunt strâns legate de constituirea circumscripţiilor. „La alegerile parlamentare avem o singură circumscripţie, iar la alegerile locale constituim circumscripţii raionale în care se alege consiliul raional, după care se constituie şi circumscripţii locale, la nivel sătesc, orăşenesc sau municipal, în care se aleg consilierii locali şi primarii. Vom avea 32 de circumscripţii raionale, plus 2 municipale şi 898 de circumscripţii locale, de nivelul 1”, a comunicat secretarul CEC.
Candidaţii la funcţiile de consilieri locali şi de primari se vor înregistra la consiliile electorale din localităţi, iar la funcţiile de consilieri raionali la consiliile electorale din raioane. Până nu-şi înregistrează candidaţii partidele politice, nu pot face agitaţie electorală.