În prag de weekend, echipa Chișinău Is Me a finisat încă un obiect de artă – „Acordeonul”.
Cu toate că nu-i putem auzi acordurile muzicale, totuşi, ne bucură ochiul şi creează bună dispoziţie. Îl puteţi vedea pe adresa str. Belinschi 16.
Spre sfârșitul anului 2014, alte două obiecte au fost desenate. Primul este un Yellow Cab, situat pe strada Mateevici, 69, iar al doilea se numește Salamul și se află pe strada Sfatul Țării, 18. La început de 2015 a mai apărut un desen numit Peștișorul de aur, care „înoată” pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Mai apoi, un Crocodil a ajuns pe străzile Chișinăului, inspirat de personajul din desene animate – Ghena. Cu puțin timp în urmă, Chișinăul a devenit străjuit de 13 soldăței englezi, amplasați în sectorul Râșcani.