(video) Vlad Filat: Comportamentul PL duce la blocaj, deciziile se vor lua vineri

filat
Foto:Vlad Filat după amânarea ședinței de joi PC: captură realitatea.md

„Nu sunt în situația în care să transpun responsabilitatea blocării de la un partid la altul, dar comportamentul pe care l-au avut colegii din PL a stat la baza acestui blocaj”, a declarat Vlad Filat, azi după luarea pauzei până vineri.

Liderul PLDM a menționat că, chiar dacă ieri a fost solicitată o pauză pentru a continua negocierile privind formarea unei coaliții majoritare, acestea nu au avut loc. „De ieri până astăzi, din păcate, nu am avut întâlniri în format trilateral. O să încercăm să avem o comunicare până mâine la ora 15.00”, a spus Vlad Filat, informează Realitatea.md.

„Sper, și n-o să renunț la această speranță, că o să avem înțelegerea necesară. Jocurile politice sunt importante, doar că mi se pare că s-a ajuns prea departe”, a mai opinat președintele liberal-democrat, menționând, totodată, că „PLDM nu va permite alegerile parlamentare anticiparte în Republica Moldova”.

Vlad Filat a mai spus că mărul discordiei nu este doar în partajarea ministerelor. „Este vorba despre viziuni diferite la toate cele trei compartimente la care s-a referit ieri domnul Ghimpu și la care s-a referit azi domnul Lupu. Eu rămân să sper. Este încă timp de manevră”, a concluzionat acesta.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente