Germania a votat în prima lectură ratificarea Acordului de Asociere a Moldovei la UE

budestag
Foto:Germania a votat în primă lectură ratificarea Acordului de Asociere a RM cu UE PC: west-info.eu

Parlamentul federal al Germaniei (Bundestag) a votat ieri, în prima lectură, proiectul de lege privind ratificarea Acordului de Asociere a R. Moldova, Ucrainei și Georgiei la Uniunea Europeană.

În cadrul ședinței plenare care a avut loc la Bundestag, Ministrul de Stat pentru Afaceri Externe al Germaniei, Michael Roth, a declarat că acordurile de asociere semnate cu cele trei țări le vor ajuta să realizeze reformele propuse, oferindu-le sprijin din partea partenerilor europeni, informează MOLDPRES.

„Vecinii noștri din est fac pași deschiși spre modernizare și democratizare. Sunt mulțumit de evoluția de până acum. În prezent, nu ne rămâne decât să punem în aplicare cele scrise în paginile acordurilor, fapt care va schimba aceste trei țări fundamental”, a menționat Michael Roth.

Pentru ca proiectul de lege să fie adoptat, acesta urmează a fi votat în alte două lecturi. Până în prezent, documentul a fost ratificat de către România, Letonia, Malta, Estonia, Lituania, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Suedia, Croaţia, Polonia și Danemarca.

Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost semnat la 27 iunie 2014 şi ratificat de Parlamentul de la Chişinău pe 2 iulie acelaşi an, procedură pe care urmează să o îndeplinească toate statele membre ale UE.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente