Proiectul „Școala Mea” scoate în vizor cum sunt cheltuiți banii în școala ta

capture-20141119-194251
Foto:Proiectul “Școala Mea”, PC: scoalamea.md

Proiectul “Școala Mea” are misiunea de a oferi posibilitate elevilor, părinților, profesorilor și întregii societăți să contribuie, împreună cu autoritățile naționale, regionale și centrale, la reforma educației din Republica Moldova.

Acesta se desfășoară în cadrul Parteneriatului Global pentru Responsabilizare Socială cu suportul Informațional al Ministerului Educației Republicii Moldova.

Este un proiect de lungă durată în care vor fi implicate 100 de școli timp de 5 ani. Școlile din proiect își vor face publice datele bugetare și vor pune în discuție prioritățile de dezvoltare a școlii.

 

Banii școlii în vizorul tău
Banii școlii în vizorul tău

Pentru anul acesta au fost deja selectate 20 de școli, printre care se numără și Liceul Teoretic „Ginta Latină” din Municipiul Chișinău. În cadrul liceului au fost desfășurate audieri publice la care au participat administrația liceului, elevii și părinții acestora. Cei prezenți au discutat despre planificarea bugetului instituției și elaborarea unui plan strategic de dezvoltare a liceului.

A fost analizat volumul cheltuielilor realizate, iar fiecare a avut posibilitatea să-și expună opinia cu referire la distribuirea bugetului în cadrul liceului. De asemenea, au fost punctate direcțiile spre care se va orienta efortul administrației liceului.

 

Desfășurarea audierilor publice la Liceul Teoretic „Ginta Latină”
Desfășurarea audierilor publice în cadrul Liceului Teoretic „Ginta Latină”

Nina Juc, directoarea Liceul Teoretic „Ginta Latină”, a afirmat: „Schimbările pe care le dorim pot fi înfăptuite doar prin implicarea Dumneavoastră, a tuturor, pentru că avem copii foarte talentați. Suntem un liceu ambițios și avem planuri mari pentru viitorul copiilor noștri. Tindem spre promovarea calității în toate domeniile activității liceului. Ne orientăm spre modernizarea învățământului, spre îmbunătățirea calității serviciilor oferite elevilor, prin asigurarea șanselor egale la educația de calitate axată pe formarea competențelor necesare în viață”, a spus Nina Juc.

 

Radu Marian, coordonatorul proiectului
Radu Marian, specialist în comunicare în cadrul „Expert-Grup”, organizație care implementează proiectul „Școala Mea”.

Centrul Analitic Independent “Expert-Grup” este organizația care implementează și monitorizează desfășurarea proiectul “Școala Mea”. Radu Marian, specialistul în comunicare al Expert-Grup, care printr-o fericită coincidență este și fost absolvent al liceului „Ginta Latină”, a fost prezent și la audieri și a declarat:: „Proiectul “Școala Mea” vine cu o nouă abordare. Misiunea proiectului este să implice elevii, profesorii în discuțiile despre priorități și în special despre banii care sunt cheltuiți în cadrul instituției. V-am prezentat analiza bugetului, pentru ca să vă implicați mai mult în activitatea liceului. O școală mai bună înseamnă o țară mai bună și dacă o să vă implicați acum, pe viitor veți deveni cetățeni activi și responsabili”, a spus Radu Marian.

Cum să te implici și tu:

# Intră pe www.scoalamea.md și vezi dacă Școala Ta a publicat datele bugetare;

# Solicită de la directorul școlii publicarea bugetului;

# Participă la audierile publice și spune-le tuturor care ar trebui să fie prioritățile școlii.

Marta Odainic

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente