Din 31 iulie este valabilă portabilitatea numerelor şi în reţelele de telefonie fixă

telefon_fix
Foto:Schimbăm operatorul fără să ne pierdem numărul PC: buletindecarei.ro

Începând de astăzi, 31 iulie, portabilitatea numerelor se aplică şi în reţelele de telefonie fixă. Portabilitatea numerelor permite cetăţenilor să-şi păstreze numărul de telefon atunci când doresc să-și schimbe furnizorul de servicii de telefonie fixă sau mobilă.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), abonatul va putea beneficia de serviciul de portare a numerelor în alte reţele de telefonie fixă în cinci zile lucrătoare de la depunerea unei cereri în acest sens la furnizorul în reţeaua căruia doreşte să-i fie portat numărul de telefon. Numerele utilizate de abonaţii centralelor analogice vor putea fi portate numai după digitalizarea acestor centrale.

Portabilitatea numerelor este un serviciu destinat utilizatorilor finali ai serviciilor de telefonie care permite acestora să-și păstreze numărul de telefon atunci cand schimba furnizorul de servicii de telefonie. Abonatul va putea beneficia de serviciul de portare a numerelor în alte rețele de telefonie fixa în cinci zile lucrătoare de la depunerea unei cereri în acest sens la furnizorul în rețeaua căruia dorește să-i fie portat numarul de telefon.

Furnizorii serviciilor publice de telefonie fixă au obligația să asigure portabilitatea numerelor în rețelele fixe, indiferent de tehnologia utilizata (PSTN, ISDN, IP, CDMA etc.), de tipul de serviciu furnizat, de modalitatea de plată, de faptul dacă abonatul are sau nu are contract scris cu furnizorul respectiv.

Portarea numerelor între rețelele de telefonie fixă se va efectua în cazul în care furnizorul de la care pleacă abonatul și furnizorul la care a decis să vină abonatul oferă servicii și au atribuite resurse de numerotare în aceeași zonă geografică, indiferent dacă aceste resurse sunt din același șir de numere sau din șiruri diferite de numere.

Reamintim că, la 1 iulie 2013, în R. Moldova a fost lansat serviciul de portabilitate a numerelor în rețelele mobile. Până astazi, 30 iulie, au fost înregistrate peste 7.000 cereri de portare a numerelor de telefonie mobilă. La moment, au fost portate cu succes mai bine de 5.300 de numere, ele sunt activate și funcționează deja în rețelele mobile ale furnizorilor aleși de utilizatorii respectivi.

Portabilitatea numerelor este aplicată în peste 70 de țări ale lumii, inclusiv în toate statele membre ale Uniunii Europene, acest serviciu fiind considerat drept un instrument eficient.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente