(video) Sarmalele și plăcintele moldovenești au fost degustate la o emisiune a unui post de televiziune american

mâncare
Foto:Facebook/Restaurantul „Noroc”
Pe scurt

• Mâncarea moldovenească a fost prezentată la un post de televiziune american.
• Plăcintele cu brânză, sarmalele și compotul de casă au fost aduse de fondatorul restaurantului „Noroc” din California.

Bucătăria tradițională moldovenească a fost prezentată la o emisiune culinară de la FOX 40, un post de televiziune afiliat rețelei americane Fox. În cadrul rubricii „April Appetites” au fost degustate plăcinte cu brânză, sarmale, borș roșu, compot de casă și vin moldovenesc.

Invitatul emisiunii a fost Alexandru Sîrbu, fondatorul restaurantului „Noroc” din California. În cadrul ediției, au fost menționate și cuvinte în limba română – „noroc”, „bună ziua”, „bună dimineața” și „la mulți ani”.

Restaurantul „Noroc” activează în California din 2018 și promovează bucătăria tradițională din Europa de Est. Pentru a păstra atmosfera autentică, localul a fost decorat cu obiecte aduse din Moldova.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine