Ghizi de turism certificați la standarde internaționale. 11 profesioniști din domeniu au obținut certificatele de absolvire a unui curs de specializare, desfășurat pentru prima dată în Moldova

ANTRIM-cover-240426
Pe scurt

• Organizarea cursului de specializare „Hands on Tourist Guiding” (HOT) s-a desfășurat în premieră la Republica Moldova, oferind 11 profesioniști din domeniu certificate la standarde internaționale.

• Programul a marcat o premieră pentru Republica Moldova și a fost organizat în parteneriat cu organizația neguvernamentală Strategic Development Agency din Republica Armenia și cu sprijinul programului Reconomy.

• Cei 11 absolvenți certificați au demonstrat că Republica Moldova are profesioniști capabili să livreze experiențe turistice la standarde internaționale, contribuind astfel la creșterea calității serviciilor oferite vizitatorilor și a imaginii destinației.

Republica Moldova are acum 11 noi ghizi de turism certificați la standarde internaționale, după ce au absolvit programul Hands on Tourist Guiding (HOT), desfășurat conform standardelor Federației Mondiale a Asociațiilor Ghizilor de Turism (World Federation of Tourist Guide Associations (WFTGA).

Organizat de Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), în parteneriat cu organizația neguvernamentală Strategic Development Agency din Republica Armenia și cu sprijinul programului Reconomy, cursul marchează o premieră pentru Republica Moldova, deoarece ediția din 2026 a fost organizată pentru prima dată în limba română și susținută de formatori locali acreditați. Susținut de traineri acreditați din țară – Tatiana Lupașcu, trainer acreditat WFTGA în Republica Moldova, împreună cu Maria Axenti, invitată în calitate de cotrainer –, acesta este totodată primul format implementat în cooperare cu parteneri din Armenia, ceea ce adaugă inițiativei o importantă dimensiune regională.

Prin acest curs ne-am propus să investim în oameni care vor reprezenta Republica Moldova în fața vizitatorilor, prin profesionalism, încredere și calitatea experienței pe care o oferă. Un ghid bine pregătit nu doar însoțește un turist, ci dă sens unui loc, spune o poveste și contribuie direct la imaginea destinației. Cei 11 absolvenți certificați astăzi demonstrează că Moldova are tot mai mulți profesioniști capabili să livreze experiențe turistice la standarde internaționale.

Elena Stepanov, directoare executivă, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM)

Organizatorii cursului subliniază că dezvoltarea competențelor ghizilor de turism este esențială pentru creșterea calității serviciilor oferite vizitatorilor și pentru consolidarea poziției Republicii Moldova ca destinație competitivă în Europa de Est. Într-un sector în care experiența turistului depinde de interacțiunea umană directă, pregătirea profesională a ghizilor devine un element-cheie pentru diferențiere și credibilitate.

Suntem bucuroși să contribuim la această inițiativă și să vedem cum cooperarea regională dintre Armenia și Republica Moldova se transformă în rezultate concrete pentru sectorul turistic. Programe de acest gen înseamnă investiție în competențe, în standarde profesionale și în capacitatea ghizilor de a oferi experiențe relevante, autentice și memorabile. Astfel de parteneriate întăresc nu doar profesia de ghid, ci și legăturile dintre piețele noastre turistice.

Mher Sahakyan, manager de proiect, Digitizing Sectors for Competitiveness, organizația neguvernamentală Strategic Development Agency, Republica Armenia

Programul cursului, care a durat o săptămână, a pus un accent pe învățarea practică. Astfel, participanții au participat la exerciții de observare și descriere în aer liber, la demonstrații de ghidaj, la tururi pietonale în oraș și în muzee, precum și la sesiuni de instruire desfășurate atât pe jos, cât și cu autocarul. Cursul s-a încheiat cu o evaluare practică și un examen scris, oferind participanților oportunitatea de a aplica cunoștințele acumulate în contexte reale de lucru.

Absolvenții programului sunt ghizi aflați la început de drum, dar și profesioniști cu experiență, care au ales să își consolideze competențele și să își alinieze practica la standarde internaționale.

Ceremonia de decernare a certificatelor a avut loc la Centrul de Informare pentru Turiști din Chișinău și marchează un nou pas în profesionalizarea serviciilor de ghidaj turistic din țară.

Prin organizarea acestui curs, ANTRIM și partenerii contribuie la profesionalizarea sectorului turistic, la creșterea calității serviciilor și la promovarea unui turism mai responsabil, mai incluziv și mai bine conectat la standardele internaționale.

Certificarea celor 11 ghizi reprezintă un pas important pentru consolidarea unei comunități de profesioniști capabili să transforme patrimoniul, cultura și ospitalitatea Republicii Moldova în experiențe turistice autentice.


Despre ANTRIM
ANTRIM (Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova) este o organizație necomercială care reprezintă vocea sectorului privat din turismul receptor și intern al Republicii Moldova. Prin activitatea sa ANTRIM contribuie la consolidarea imaginii Republicii Moldova ca destinație turistică sustenabilă, valorificând patrimoniul cultural autentic, ospitalitatea locală și calitatea serviciilor turistice. În parteneriat cu actorii relevanți din domeniu, organizația sprijină dezvoltarea unui mediu favorabil pentru industria turismului și promovarea experiențelor autentice bazate pe valorile, tradițiile și gastronomia moldovenească.

Despre programul RECONOMY
RECONOMY este un program de dezvoltare economică incluzivă și verde al Agenției Suedeze pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (Sida), implementat de Helvetas în parteneriat cu ONG-ul Strategic Development Agency și alți parteneri din țările Parteneriatului Estic și din Balcanii de Vest. Programul are pagini de Facebook și Instagram.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #PromoSocial
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine