La UPSC a fost organizată a II-a ediție a hackathonului cu tematică pascală

UPSC-cover-090426
Pe scurt

• Evenimentul Hackathon Pascal a marcat apropierea sărbătorilor de Paște la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în data de 8 aprilie 2026.
• Timp de o zi, participanții, format din studenți, profesori și angajați, s-au reunind în trei echipe pentru a demonstra forța colaborării și creativității.
• Echipa studenților a câștigat clasamentul, urmată de echipa profesorilor și apoi de echipa angajaților subdiviziunilor, într-un eveniment organizat de Direcția Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional UPSC.

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a marcat apropierea sărbătorilor de Paște într-un mod inedit, organizând, în data de 8 aprilie 2026, cea de-a doua ediție a Hackathonului Pascal. Evenimentul a transformat campusul universitar într-un spațiu al efervescenței intelectuale, reunind, în mod voluntar, studenți, cadre didactice și personal administrativ într-o misiune comună – celebrarea unității prin colaborare și creativitate.

Depășind formatul clasic al unui concurs, hackathon-ul a vizat mobilizarea întregii comunități academice și a fost organizat de către Direcția Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional UPSC. Cele trei echipe formate – studenți, profesori și angajații subdiviziunilor – au demonstrat că schimbul de experiență între generații este motorul inovației.

Competiția a debutat cu definirea identității vizuale a echipelor – nume, slogan și logo – urmată de o vânătoare de ouă pascale. La fiecare probă de concurs participanții au avut oportunitatea să câștige câte o sumă de PascalCoin, banii reprezentativi concursului, în baza cărora a fost stabilit și clasamentul. Utilizând hărți schematice ale universității, participanții au parcurs un traseu complex care a inclus: rezolvarea de puzzle-uri tematice, probă sportivă, quiz despre universitate și țara natală.

Finalul evenimentului a celebrat nu doar rezultatele numerice, ci mai ales iscusința și spiritul de echipă. În acest an echipa studenților a demonstrat colaborare și agerime și a acumulat cea mai mare sumă de PascalCoin. În ordine descrescătoare s-a clasat echipa profesorilor și, respectiv, echipa angajaților subdiviziunilor.

Evenimentul, desfășurat la inițiativa, cu susținerea și contribuția administrației UPSC, a fost realizat cu sprijinul generos al partenerului Dulcinella Moldova, alături de Comitetul Sindical al Salariaților UPSC și Comitetul Sindical al Studenților, care au oferit fiecărui participant diplomă de participare, cadouri dulci și suveniruri simbolice.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UPSC. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #PromoUPSC
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine