Politici comerciale și practici vamale: lecție publică pentru studenții Facultății REI ASEM

ASEM-cover-060426
Pe scurt

• O lecție publică a fost organizată de către Facultatea „Relații Economice Internaționale” în cadrul cursului „Politici Comerciale”.

• Doamna Natalia Palii a prezentat studenților mecanismele de aplicare a contingentelor tarifare și regimurilor preferențiale pentru mărfurile de origine UE.

• Lecția a fost un cadru interactiv care a favorizat dialogul academic și analiza critică, contribuind la dezvoltarea competențelor aplicative ale studenților.

În data de 24 martie 2026 în cadrul disciplinei „Politici Comerciale” s-a desfășurat o lecție publică susținută de doamna Natalia Palii, doctoră în științe economice, conferențiară universitară și administratoare a companiei de brokeraj vamal VALAH SRL.

Activitatea a fost organizată pentru studenții anului II ai Facultății „Relații Economice Internaționale”, grupele EMREI – 241 și 242 din cadrul ASEM, și a avut drept obiectiv consolidarea cunoștințelor din domeniul vamal.

În cadrul lecției un interes deosebit a fost acordat mecanismelor de aplicare a contingentelor tarifare și regimurilor preferențiale pentru mărfurile de origine UE, evidențiindu-se limitările cantitative ale facilităților acordate. Totodată, au fost examinate barierele netarifare, inclusiv interdicțiile la import și regimul de licențiere, precum și procedurile aferente procesului de vămuire în condițiile neîndeplinirii cerințelor legale.

În plan conceptual au fost delimitate cele trei dimensiuni ale politicii comerciale: politica tarifară, politica netarifară și politica de promovare și stimulare a exporturilor, în contextul dezechilibrelor comerciale caracteristice economiei Republicii Moldova. De asemenea, au fost abordate prevederile Codului vamal al Republicii Moldova, precum și implicațiile acestora asupra activității economice.

Activitatea s-a desfășurat într-un cadru interactiv, favorizând dialogul academic și analiza critică, contribuind astfel la dezvoltarea competențelor aplicative ale studenților.

Se exprimă sincere mulțumiri doamnei Natalia Palii pentru contribuția științifică și profesională valoroasă, precum și pentru deschiderea manifestată în facilitarea dialogului cu studenții. Evenimentul a fost organizat de către doamna Larisa Dodu-Gugea, doctoră, conferențiară universitară, și face parte din inițiativa Facultății REI ASEM, contribuind semnificativ la consolidarea conexiunii dintre mediul academic și cel profesional, susținând formarea unor specialiști competenți și bine adaptați cerințelor pieței muncii.

Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #promoASEM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine