Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF și Laboratorul Academic ASF, organizat la ASEM

ASEM-cover1-020326

La 26 februarie 2026, la Academia de Studii Economice din Moldova, în incinta Student Hub, a avut loc Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF și Laboratorul Academic ASF, eveniment organizat de Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară, în parteneriat cu ASEM.

Evenimentul a fost deschis de rectorul ASEM, Alexandru Stratan, doctor habilitat, profesor universitar, academician al AȘM, care a subliniat importanța consolidării parteneriatelor instituționale și a dialogului dintre mediul academic și autoritățile de reglementare financiară.

Seminarul a reunit specialiști, cadre didactice și studenți interesați de domeniul financiar, oferind un cadru interactiv de dezbatere asupra unor teme actuale și esențiale: educația financiară – gestionarea eficientă a bugetului personal, piața asigurărilor și piața de capital: de la teorie la practică. Programul a inclus prezentări interactive, studii de caz, precum și abordări tehnice și practice menite să aprofundeze înțelegerea mecanismelor financiare.

Activitatea s-a desfășurat cu participarea unor invitați de prestigiu:
# Gabriel Avrămescu – prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară;
# Constantin Șchendra – viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei;
# Radu Hanga – președintele Bursei de Valori București;
# Dumitru Budianschi – președintele Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare;
# Veronica Arpintin – CEO al Bursei Internaționale a Moldovei;
# Alexandru Ciuncan – președinte și director general al UNSAR;
# Valentin Ionescu – președintele Institutului de Studii Financiare;
# Marian Siminică – director executiv ISF;
# Cătălin Câmpeanu – secretar General ISF;
# Adrian Micu – director științific ISF și moderator al evenimentului.

Prin organizarea acestui seminar, părțile implicate își propun consolidarea culturii financiare și dezvoltarea competențelor aplicative ale studenților, precum și intensificarea cooperării instituționale în cadrul protocolului de colaborare dintre ASEM, ASF, ISF și BNM. Evenimentul a oferit participanților oportunitatea de a interacționa direct cu lideri ai domeniului financiar și de a valorifica expertiza acestora în context academic și profesional.

Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #promoASEM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine