A fost actualizată metodologia de acordare a notei „10” din oficiu la proba limba străină din cadrul examenului național de bacalaureat. Noile modificări au fost anunțate de Ministerul Educației și Cercetării.
Ministerul Educației și Cercetării anunță că, începând cu sesiunea de bacalaureat din 2026, vor fi acceptate și certificatele sau diplomele obținute în urma unor examinări modulare sau a mai multor sesiuni de testare, cu condiția ca acestea să fie pentru același tip de examen și să fie reunite într-un document unic, eliberat oficial de instituția organizatoare.
Totodată, lista examenelor recunoscute pentru acordarea notei „10” din oficiu la limba engleză a fost extinsă, prin includerea Oxford Test of English și Oxford Test of English Advanced.
Candidații care, la momentul depunerii dosarului, nu dețin certificatul sau diploma în original vor putea depune dosarul pe baza unei copii a versiunii electronice a documentului.
În plus, începând cu sesiunea de bacalaureat din 2027, candidații care vor susține examene internaționale de certificare a competențelor lingvistice începând cu 1 septembrie 2026 vor trebui să obțină un nivel sau un scor minim nu doar per ansamblu, ci și separat pentru competențele de scriere și de citire – competențe evaluate și în cadrul examenului național de bacalaureat.
În acest articol am adunat toată informația necesară pe care trebuie să o cunoști dacă vrei să fii eliberat(ă) cu 10 din oficiu la examenele de bacalaureat.
Echipa #diez este alături de absolvenții liceelor în fiecare an și aduce informații utile despre examenele de bac. Dacă te numeri și tu printre tinerii care au de susținut în acest an bacalaureatul, îți sugerăm să urmărești acest tag special de pe #diez pentru a fi la curent cu toate noutățile despre examen.






