În această vară, ai oportunitatea să-ți transformi ideile în realitate! Organizația AIESEC în Chișinău te invită să participi la proiectul Skill Up, locul unde îți vei dezvolta potențialul antreprenorial prin implicare și învățare practică. De la marketing și strategii creative până la dezvoltarea afacerilor – în fiecare etapă vei avea sprijinul unor mentori cu experiență.
Skill Up vrea să ajute tinerii să devină mai valoroși pe piața muncii, indiferent dacă aleg să devină antreprenori sau angajați mai bine plătiți. În cadrul proiectului, îți vei antrena gândirea critică, vei învăța cum să transformi obstacolele în lecții și feedbackul în progres. Programul are o durată de patru săptămâni și se va desfășura în perioada 23 iulie – 16 august. Oportunitatea este destinată tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 25 de ani, dornici să-și dezvolte spiritul antreprenorial indiferent dacă sunt angajați sau nu.
Programul sesiunilor
# Introducere: mentalitate și direcție.
# Marketing: poziționare și vizibilitate.
# Creativitate aplicată – soluții neconvenționale, gândire în afara cutiei.
# Business: legal și real.
# Sesiuni împărțite pe interese, adaptate în funcție de feedbackul participanților.
# Workshop practic.
# Networking.
# Final: pitch și premiere.
Nu e nevoie să ai deja o idee când te înscrii. Sesiunile divizate pe interese te vor ajuta să descoperi ceea ce te pasionează. Dacă totuși nu găsești o direcție pe parcurs, echipa organizatorică te va ghida să generezi una. În timpul programului poți lucra atât individual, cât și în echipă. Poți veni cu o echipă deja formată sau îți poți crea una în timpul evenimentului.
Participanții cu cea mai bună idee de afacere vor beneficia de un internship de o lună la una dintre cele mai prestigioase agenții de marketing din țară.
Participarea la Skill Up impune o taxă de participare în valoare de 250 de lei. Dacă îți dorești să participi, completează acest formular pentru a te înregistra. Termenul-limită pentru înscriere 21 iulie, ora 23:59.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.