Activista Greta Thunberg, deportată din Israel după ce a încercat să ajungă în Gaza la bordul unei nave umanitare

BeFunky-collage – 2025-06-10T124018.113
Foto: BBC

Greta Thunberg a fost deportată marți dimineață din Israel, la câteva ore după ce iahtul „Madleen”, cu care încerca alături de alți activiști pro-palestinieni să ajungă în Fâșia Gaza, a fost remorcat de marina israeliană în portul Ashdod. Thunberg a fost una dintre cele patru persoane care au semnat acorduri de plecare voluntară. Alte opt persoane din grup, printre care se numără și eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan, au refuzat să semneze documentele de deportare și au fost plasate într-un centru de detenție pentru 96 de ore, în așteptarea expulzării forțate, transmite G4media.

Grupul de 12 activiști a fost reținut luni, după ce nava lor a fost interceptată de marina israeliană la aproximativ 110 mile nautice de coastele Fâșiei Gaza. Misiunea, organizată de Freedom Flotilla Coalition, avea ca scop declarat „spargerea blocadei israeliene” și livrarea de ajutoare umanitare pentru populația palestiniană, aflată într-o criză umanitară gravă, potrivit ONU.

Ministrul israelian de interne, Moshe Arbel, a declarat că „Israelul nu va tolera provocări la adresa suveranității sale” și a anunțat că tuturor celor 12 activiști li s-a interzis intrarea în Israel în viitor

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente