Activista de mediu Greta Thunberg a fost reținută de forțele israeliene în noaptea de duminică spre luni, după ce nava „Madleen”, la bordul căreia se afla, a fost interceptată în timp ce se îndrepta spre Fâșia Gaza. Velierul, parte a unei misiuni umanitare organizate de Freedom Flotilla Coalition, intenționa să livreze ajutor simbolic palestinienilor din enclava asediată și să atragă atenția asupra blocadei maritime impuse de Israel.
Potrivit unui comunicat al ministerului israelian al apărării, armata a acționat „în conformitate cu legea internațională” pentru a opri nava, despre care oficialii israelieni afirmă că desfășura o „provocare politică” în favoarea Hamas. „Am transmis ordin clar de a opri această tentativă de a rupe blocada. Greta Thunberg și însoțitorii ei servesc drept instrumente de propagandă pentru o organizație teroristă”, a declarat ministrul israelian al apărării, Israel Katz, conform The Guardian.
Pe lângă Thunberg, printre cei reținuți se află eurodeputata franceză Rima Hassan, jurnaliști ai canalelor Al-Jazeera și Blast, activiști sindicali și ecologiști din Franța, Germania, Turcia, Olanda, Spania și Brazilia. Toți pasagerii au fost duși în portul israelian Ashdod pentru interogatorii. Surse apropiate activiștilor susțin că aceștia au fost reținuți cu forța, iar la bord s-ar fi folosit substanțe iritante în timpul operațiunii.
Freedom Flotilla Coalition a condamnat acțiunea Israelului, calificând-o drept un „act de piraterie în apele internaționale”. Organizația a subliniat că misiunea avea un caracter exclusiv umanitar, transportând o cantitate redusă de lapte praf, medicamente și produse de bază pentru civilii din Gaza.
Organizațiile pentru drepturile omului și mai mulți europarlamentari au cerut eliberarea imediată a deținuților și au criticat Israelul pentru acțiunea sa. De asemenea, ONU a reiterat apelurile pentru ridicarea blocadei, avertizând că în Gaza riscul de foamete este „iminent”.
În prezent, nu este clar dacă Greta Thunberg și ceilalți activiști vor fi inculpați sau expulzați. Avocații acestora lucrează la contestații, în timp ce presiunea internațională asupra Israelului continuă să crească.