Ajutor psihologic gratuit pentru elevii care susțin examenele. Cum poți beneficia de el

Educație examene clase primare
Foto:Getty Images

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că desfășoară o serie de activități menite să ofere sprijin psiho-emoțional elevilor, profesorilor și părinților în perioada examenelor școlare. Scopul acestor acțiuni este de a susține echilibrul emoțional al elevilor prin activități de motivare, promovarea stării de bine și crearea unui mediu educațional sigur, sprijinitor și protector.

Astfel, în perioada 29-30 mai, vor fi desfășurate webinare la subiecte precum:
# cum să rămâi calm și concentrat în sesiunea de examene;
# prevenirea și gestionarea stresului;
# cum pot fi susținuți elevii pentru a preveni stresul de examene;
# părinți liniștiți, copii încrezători;
# cum părinții pot acorda sprijin și suport copilului în perioada de examene ș.a.

Pentru participare la webinare accesați linkul dat.

Toate instruirile vor fi înregistrate și distribuite pe pagina oficială de YouTube a MEC și pe pagina de Facebook a Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică (CRAP), pentru a permite accesul larg al beneficiarilor.

MEC îndeamnă părinții și cadrele didactice să monitorizeze atent starea emoțională a elevilor, mai ales în perioada examenelor. În cazul apariției unor semne de risc (comportamentale, fizice sau emoționale), elevii, părinții și profesorii sunt încurajați să apeleze la specialiștii din cadrul Structurilor Teritoriale de Asistență Psihopedagogică (SAP) pentru sprijin și asistență de specialitate.

Datele de contact ale șefilor SAP le găsiți aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente