În data de 9 mai, Republica Moldova continuă să marcheze Ziua Europei și Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei. Deși cele două sărbători au semnificații diferite, ele se intersectează din punct de vedere istoric.
Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei face referire la sfârșitul Celui de-Al Doilea Război Mondial. În statele europene, ea se marchează pe 8 mai, odată cu semnarea primului act de capitulare a Germaniei naziste.
Ziua Europei face referire la Declarația Schuman din 1950, considerată începutul procesului de formare a Uniunii Europene.
Mai exact, pe 9 mai 1950, ministrul francez de externe Robert Schuman a propus, într-un discurs de la Paris, crearea unei Comunități Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) între Franța, Germania și alte state europene.
Această propunerea venea pe fundalul încheierii Celui de-Al Doilea Război Mondial, iar scopul ei era evitarea unor noi scurgeri de sânge pe bătrânul continent, prin punerea industriilor cheie sub o autoritate comună. Această idee a stat la baza Uniunii Europene pe care o cunoaștem astăzi.
În videoul de mai jos, istoricul Ștefan Bejan explică mai multe detalii despre semnificația zilei de 9 mai și contextul istoric al acesteia.