Ce ne-au spus elevii despre filmul „Siberia din oase”: „M-a făcut să apreciez pacea”

Siberia-1

Filmul „Siberia din oase”, regizat de Leontina Vatamanu, a fost difuzat astăzi în toate gimnaziile și liceele din Republica Moldova. Producția este dedicată basarabenilor deportați în Siberia în perioada anilor 1941-1949 și este construită pe mărturiile a patru protagoniști care au fost ridicați și trimiși forțat în Siberia, în noaptea din 6 spre 7 iulie 1949.

Am discutat cu mai mulți elevi care ne-au împărtășit impresiile pe care le-a lăsat filmul.

Istoriile prezentate de victimele deportărilor te introduc cu adevărat în contextul filmului și îți creează impresia că ești acolo, trăind alături de ei. Cărțile de istorie povestesc pe scurt sau nu atât de direct acea perioadă.

Colectivizările și lacrimile acelor copii care sunt rupți de casa părintească, acele familii care sunt destrămate pe veci doar din cauza unui regim totalitar cu dorința de asuprire, te fac să simți acea durere și traumă a poporului nostru. Chiar dacă mă consideram un om mai puternic emoțional, filmul mi-a atins inima și m-a făcut să conștientizez că nu aș putea în prezent să trec printr-o asemenea perioadă. M-a făcut să apreciez pacea, libertatea și independența.

Eduard

Mie mi s-a părut un film foarte emoționant și interesant. În unele momente nu mă puteam uita la ecran pentru că îmi era foarte jale de acei copii. Eu sunt o persoana care nu prea este atentă, dar acest film m-a făcut să stau mereu cu ochii la ecran.

Laura

Nu mi-a plăcut deloc filmul. Nu înțeleg de ce trebuia noi sa-l vizionam, de ce trebuia ca copii sa se uite la război, deportări, violență, execuții și cum separă copii de mama. De asemenea, nu mi-a plăcut din cauza ca filmul era lung, si ne-au ținut mai mult timp la școala.

Ana

Am fost profund atinsă de modul în care au fost redate în film groazele deportărilor, acestea au lăsat o amprentă întunecată pe întreagă istorie a poporului nostru, o cicatrice care mereu ne va aminti despre teroare și nedreptate. Spre finalul ecranizării am ridicat capul de pe bancă iar uitându-mă împrejur am văzut ochii colegilor plini de lacrimi. Pe unii din ei nu i-am văzut niciodată să plângă. Filmul este unul ce te face să meditezi asupra valorilor pe care le aveau moldovenii și modul în care le păzeau pentru noi – viitoarea generație, cu orice preț.

Alexandra

Pentru publicul larg, filmul „Siberia din oase” va fi difuzat la TVR Moldova sâmbătă, la ora 21:00.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente