Prețul gazului din Stânga Nistrului se dublează. Cum motivează autoritățile separatiste aceste scumpiri

img_8222-scaled
Foto:newsmaker.md

Locuitori din regiunea transnistreană vor achita prețuri mai mari pentru serviciile comunale. Zona se Securitate anunță că din 1 martie tarifele vor crește pentru toate utilitățile persoanelor din regiune, iar prețul gazului se va dubla.

Autoritățile neconstituțional din regiune au motivat creșterea prețurilor prin condițiile de livrare a gazului, scăderea producției de energie electrică și reducerea de trei ori a generării la centrala din Stânga Nistrului.

Sursă: Zona de Securitate

„De la promisiunea că tarifele nu vor fi schimbate, s-a ajuns la o creștere practic dublă”, menționează reporterii de la Zona de Securitate.

Autoritățile separatiste au optat la începutul acestei luni pentru alimentarea regiunii cu gaz printr-un credit oferit de Federația Rusă, accesat prin intermediul a două firme din Ungaria și Dubai. Această decizie a fost luată după ce, în primele 10 zile ale lunii februarie, regiunea s-a încălzit cu sprijinul Uniunii Europene.

Ulterior, Tiraspolul a refuzat cel de-al doilea ajutor de 60 de milioane de euro, care ar fi acoperit necesitățile până la jumătatea lunii aprilie. Ajutorul UE era condiționat de o creștere treptată a tarifelor la serviciile comunale pentru a le alinia la prețurile de piață, însă regimul separatist a declarat că nu poate accepta această condiție. În cele din urmă, tot la creșterea tarifelor s-a ajuns.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente