În perioada 15-17 ianuarie 2025, Universitatea Tehnică a Moldovei, în parteneriat cu Tallinn University of Technology (TalTech) din Estonia și cu sprijinul generos al Fundației pentru Dezvoltare, a organizat o serie de cursuri de formare avansată în domeniul securității cibernetice. Găzduit de Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică „Cybercor”, evenimentul a reunit studenți din cadrul facultăților Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) și Electronică și Telecomunicații (FET) ale UTM.
Prin trainingurile desfășurate pe parcursul celor două zile, organizatorii și-au propus să le ofere studenților o învățare interactivă și aplicată în domeniul complex al securității cibernetice. Programul intensiv a inclus sesiuni teoretice susținute de experți de la TalTech CyberCentre, precum și un exercițiu practic tip Tabletop Exercise (TTX) – o modalitate de simulare concepută pentru a provoca auditoriul să gândească strategic, să colaboreze în echipă și să ia decizii critice în scenarii complexe de securitate cibernetică.
În prima zi de traininguri au fost abordate două probleme majore privind dinamica conflictelor în spațiul cibernetic.
# Conflict in Cyberspace – o prelegere ce a explorat modul în care conflictele din lumea reală se reflectă în mediul digital. Studenții au descoperit noi perspective asupra modului în care atacurile cibernetice sunt utilizate ca arme strategice în conflictele internaționale și au discutat despre eventualele provocări legate de protejarea infrastructurilor critice.
# Modelling Cyberspace: understanding power and influence in the digital information environment – o prezentare detaliată susținută de experți din cadrul TalTech CyberCentre, care a analizat modul în care puterea și influența se manifestă în mediul cibernetic. Prin modele interactive și exemple reale, participanții au fost ghidați să înțeleagă interconexiunile dintre actori globali, infrastructuri digitale și fluxurile de informație.
Cea de-a doua zi a fost dedicată explorării impactului factorului uman asupra securității digitale.
# Sesiunea Human Factors and Cybersecurity a pus în discuție teme precum comportamentul utilizatorilor, erorile umane și importanța educației continue pentru prevenirea breșelor de securitate. Studenții au înțeles cum pot fi reduse riscurile printr-o mai bună înțelegere a interacțiunii dintre om și tehnologie.
Totodată, subiectul Cybersecurity and Society a inclus o dezbatere profundă despre relația dintre securitatea cibernetică și societate. Specialiștii de renume de la TalTech au abordat subiecte precum protecția datelor personale, impactul atacurilor cibernetice asupra comunităților și rolul guvernelor în asigurarea unui mediu digital sigur. Participanții au fost invitați să reflecteze asupra responsabilităților etice și sociale în contextul dezvoltării rapide a tehnologiilor digitale.
Prin aceste activități, studenții au acumulat cunoștințe valoroase despre dimensiunile tehnice și strategice ale securității cibernetice, fiind inspirați să se implice activ în acest domeniu crucial.
Prezent la eveniment, prorectorul UTM, dr. Dinu Țurcanu, a menționat că: „Evenimentul organizat în cadrul Institutului Național de Inovații în Securitatea Cibernetică «Cybercor» reprezintă o oportunitate valoroasă pentru studenții noștri de la FCIM și FET. Prin trainingurile desfășurate, am dorit să oferim cunoștințe teoretice avansate, dar și să provocăm gândirea strategică, lucrul în echipă și luarea deciziilor critice prin exerciții practice inovatoare.
Dr. Ludmila Peca, directoarea Institutului Național de Inovații în Securitatea Cibernetică „Cybercor”, a subliniat că acest eveniment demonstrează puterea colaborării internaționale și a dedicării pentru educația de excelență.
„Studenții de la cele două facultăți ale UTM – FCIM și FET – au demonstrat o dorință extraordinară de a-și dezvolta competențele în acest domeniu dinamic și provocator. Suntem mândri că Cybercor a fost gazda acestei inițiative merituoase și vom continua să promovăm inovarea și formarea de lideri în securitatea cibernetică. Mulțumim TalTech și Fundației pentru Dezvoltare pentru parteneriatul valoros”, a menționat dna Ludmila PECA.
Universitatea Tehnică a Moldovei se declară profund recunoscătoare partenerilor TalTech și Fundației pentru Dezvoltare, care au sprijinit acest eveniment deosebit. Colaborarea cu experți de talie internațională și resursele valoroase puse la dispoziție au transformat sesiunile din cadrul celor două zile într-o experiență educațională de excepție pentru viitorii specialiști în domeniul securității cibernetice.
Prin organizarea unor asemenea evenimente, UTM își reafirmă prestigiul de instituție-lider în formarea profesioniștilor în domenii strategice, inclusiv în educația cibernetică. Studenții noștri dobândesc atât cunoștințe teoretice aprofundate, cât și competențe practice esențiale pentru o carieră de succes în domeniul vast și de mare actualitate – securitatea cibernetică.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.