La USMF a fost inițiată procedura de reacreditare internațională instituțională

Recovered_JPEG Digital Camera_150

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va iniția procedura de reacreditare internațională instituțională în baza standardelor Federației Mondiale pentru Educație Medicală (WFME). Despre aceasta a anunțat prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitate didactică și management academic, la ședința Senatului din 5 decembrie 2024.

„Scopul acreditării instituționale internaționale constă în aprecierea și recunoașterea activității de înaltă calitate a instituției superioare de învățământ și realizarea programelor de studii, la toate nivelurile, în corespundere cu standardele internaționale de acreditare pentru îmbunătățirea calității instruirii medicale”, a subliniat prim-prorectorul.

În acest sens, a fost emis Ordinul rectorului nr. 362-A din 19.11.2024 Cu privire la inițierea procedurii de reacreditare instituțională internațională și au fost formate grupuri de lucru pentru elaborarea Raportului de autoevaluare. Prorectorul a informat senatorii că Universitatea a primit un ghid, de la Comisia externă de experți a Agenției Independente de Acreditare și Rating (Independent Agency for Accreditation and Rating – IAAR) din Kazahstan, ce cuprinde standardele stabilite de WFME. Astfel, Raportul de autoevaluare va avea următoarea structură: Misiune și valori, Program educațional, Evaluarea studenților, Studenții, personalul academic/cadre didactice, Resurse educaţionale, Politica de asigurare a calității, Conducere și administrare, Actualizare continuă.

Potrivit prim-prorectorului, procesul de reacreditare se va  încheia cu vizita Comisiei de experți a IAAR, care va evalua, de principiu, câteva aspecte – existența în instituție a resurselor necesare pentru organizarea și realizarea programelor de studii și documentarea conformă a activităților, corespunderea  informației prezentate în Raportul de autoevaluare cu realitatea existentă în Universitate și prezentarea dovezilor corespunzătoare, precum și cunoașterea de către comunitatea universitară a prevederilor legale privind activitățile educaționale realizate și interacțiunea cu beneficiarii de studii. 

„La procedura de reacreditare este important să participe fiecare cadru didactic și student, pentru a trece cu brio. Respectiv, vor fi organizate ședințe de lucru la nivel de administrație, subdiviziuni, grupuri de studenți etc.”, a accentuat prim-prorectora Olga Cernețchi. 

IAAR deține expertiza de acreditare conform standardelor WFME, agenția respectivă fiind selectată la recomandarea Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare (ANACEC).

USMF „Nicolae Testemițanu” a obținut statutul de instituție acreditată internațional conform standardelor WFME, pentru o perioadă de 5 ani, în iunie 2019. În anul 2022, au fost acreditate internațional și programele de studii integrate Medicină, Farmacie și Stomatologie (certificate de acreditare internațională valabile până în 2026).

Comisia educațională pentru absolvenții de medicină din străinătate  (ECFMG) a declarat că, începând cu anul 2024, „medicii care solicită certificarea ECFMG vor fi obligați să absolvească o instituție superioară de medicină care a fost acreditată corespunzător… Școala superioară de medicină trebuie să fie acreditată printr-un proces formal, ce aplică criterii comparabile cu cele stabilite pentru educația medicală și acceptate la nivel global, cum ar fi cele aprobate de WFME”.

Reamintim că, la 21 mai 2019, USMF „Nicolae Testemițanu” a fost desemnată de către ANACEC drept „Promotorul calității – Cristalul calității” și a fost menționată cu Diplomă de recunoștință, în semn de înaltă apreciere pentru promovarea culturii calității și rezultate excelente obținute în procesul de evaluare externă a programelor de studii superioare de licență din domeniul Sănătate. 

Acest material a fost scris și redactat de echipa USMF. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #promoUSMF
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente