Procesul de învățare pentru studenții de la Facultatea de Științe Economice a USM devine mai interactiv datorită dotării Laboratorului de Matematici Financiare cu echipament IT modern, donat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM).
Actul de donație a fost semnat de către rectorul USM, Igor Șarov, și secretarul de Stat al DRRM, Adrian Dupu, în prezența decanei Facultății de Științe Economice, Maria Hămuraru, a profesorilor și a studenților de la facultate. La eveniment a participat și rectora Universității de Stat „Aleco Russo” din Bălți, Natalia Gașițoi, instituție beneficiară de o similară donație din partea DRRM.
Laboratorul de Matematici Financiare asigură predarea disciplinei fundamentale pentru toate specialitățile Științelor Economice, iar donația – table interactive, laptopuri și imprimante de ultimă generație vor contribui la îmbunătățirea calității de predare.
Rectorul USM, Igor Șarov a mulțumit Departamentului și personal secretarului de Stat, Adrian Dupu pentru contribuția substanțială la dezvoltarea proiectelor de dezvoltare a USM și că a poziționat universitatea noastră în prioritățile proiectelor implementate cu suportul Guvernului României. „Aceste acțiuni confirmă faptul că Universitatea de Stat din Moldova se încadrează în peisajul educațional românesc”, a mai subliniat rectorul USM.
Adrian Dupu a menționat că aceste echipamente vor moderniza procesul de predare și a exprimat speranța că asemenea proiecte vor continua să fie sprijinite de DRRM.
Decana Maria Hămuraru și studenții facultății au mulțumit Departamentului și au asigurat că echipamentul IT va fi valorificat la maxim.
Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.