Muzeul Național al Literaturii Române cu sediul la Chișinău a dat startul celei de-a VI-a ediții a concursului național de eseuri. În acest an, genericul tuturor textelor este „Personajul citește” și se desfășoară în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie 2024.
Muzeul Național al Literaturii Române invită toți tinerii pasionați de literatură să reflecteze asupra relației unui personaj cu lectura. La concurs pot participa elevii din gimnaziu, liceu sau colegiu, dar și studenții care sunt pregătiți, în textele proprii, să răspundă la întrebările:
# „Cine e personajul?”;
# „Ce și de ce citește?”;
# „Cum citește?”.
Eseurile vor fi trimise până în data de 15 noiembrie 2024 la adresa electronică conc[email protected] sau prin poștă la adresa: Muzeul Național al Literaturii Române MD-2009, str. Alexei Mateevici, nr. 79. Pentru a fi admise în concurs, lucrările trebuie să respecte normele de redactare:
# dimensiunea paginii – A4, margini: sus, jos – 2,5 cm, stânga – 3 cm, dreapta – 1,5 cm;
# textul lucrării – font Times New Roman, corp de litere – 12, spațiu interlinie – 1,5;
# numerotarea paginilor – partea de jos, centrat;
# autorul eseului – prenumele, numele, clasa, instituția de învățământ, adresa instituției – aliniere dreapta;
# numele profesorului – prenumele, numele profesorului – aliniere dreapta, sub numele autorului;
# titlul eseului – titlul cu majuscule, la un rând sub numele profesorului, centrat;
# volumul eseului: trei-cinci pagini dactilografiate;
# forma și stilul lucrării – corespunzătoare speciei eseului; poate fi însoțit și de imagini.
Rezultatele concursului vor fi anunțate la o lună de la data-limită de expediere, pe categorii de vârstă. Cele mai bune lucrări vor fi publicate și premiate cu diplome și seturi de cărți.
Informația oficială despre concurs o găsiți pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române.