Echipa de la BR Media Group organizează un concert în aer liber. Pe scena din scuarul hubului va urca interpretul autohton Marej. Evenimentul va avea loc la cafeneaua „Versuri”.
Muzicianul va cânta piese precum „KM 0”, „Solo”, „În Ochii Tăi”, „Arde-mă”, „Sărutul Tău”, dar și altele. Astfel, cei de la BRMG te invită împreună cu ei „să le auzim, să le cântăm și să le gustăm”. Marej este pseudonimul scenic al moldoveanului. Numele adevărat al acestuia este Ștefan Burlacu.
Concertul va avea loc vineri, începând cu ora 19.00.
BR Media Group se află pe șos. Hîncești, nr. 61, sectorul Telecentru, Chișinău.
Intrare este liberă.

Amintim că echipa #diez, la începutul verii 2023, a plecat la Vlad Sabajuc în studiou la Versus Artist și a realizat un interviu cu el în care am discutat despre cât costă filmarea unui clip video în Moldova, despre munca interioară și despre banii din muzică. Interviul poate fi vizionat pe pagina noastră de YouTube.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.






