Luptătorul de stil greco-roman Alexandrin Guțu a devenit campion mondial U23

sport1
Foto:Facebook/MEC

Alexandrin Guțu, luptător moldovean de stil greco-roman, a devenit campion mondial U23. În finala categoriei de până la 77 de kilograme, sportivul l-a învins pe azerul Khasay Hasanli.

Până a intra în posesia medaliei de aur, Alexandrin Guțu a mai învins reprezentanți din Serbia, Albania, Belgia și Kârgâzstan.

Sursă: Facebook/MEC

Pe podium la proba greco-romane a urcat și Vitalie Eriomenco. Sportivul, care este originar din Căușeni, a cucerit medalia de bronz în categoria de greutate de până la 63 de kilograme, după ce l-a învins în duelul pentru locul 3 pe un reprezentant din India.

Sursă: Facebook/MEC

Lotul național de lupte a obținut la Campionatul Mondial Under-23 de la Tirana, Albania șase medalii. Două medalii sunt de argint la lupte libere, o medalie de aur și una de argint la lupte feminine și o distincție de aur și una de bronz la stilul greco-roman.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine