„Este important să aducem acasă practici pe care le învățăm peste hotare.” Daniela Luca povestește despre studiile în ingineria aerospațială și stagiul de practică la Banca Națională

foto fata 7 editat (1 of 2)

Republica Moldova se poate mândri cu tineri talentați care îi duc faima peste mări și țări. Ambiția și voința lor de a evolua se remarcă prin prisma succeselor pe care aceștia le obțin, reușind astfel să se afirme în domenii care încă nu există acasă. În cele ce urmează, vă invităm să o descoperiți pe Daniela Luca, o tânără originară din Republica Moldova care studiază ingineria aerospațială în Țările de Jos. Încă din perioada liceului, Daniela era o participantă activă la olimpiadele de fizică, respectiv după finalizarea clasei a XII-a se orienta către o facultate conexă cu acest domeniu. În vacanța de vară, studenta a decis să-și petreacă timpul util participând la stagiul de practică lansat de #diez – Moldova Brain Gain – în colaborare cu Ambasada Țărilor de Jos, unde a reușit să descopere economia națională și să contribuie la evoluția ei.

Daniela Luca este studentă în anul III la Universitatea Tehnică din Delft, în cadrul Facultății de Inginerie Aerospațială. La fel ca în cazul multor elevi, liceul i-a conturat tinerei pasiunile pentru viitoarele domenii în care și-ar dori să se specializeze. În cazul Danielei, participarea la olimpiadele de fizică a ajutat-o să înțeleagă ce i-ar plăcea să facă. Tot în perioada liceului a înțeles că își dorește să continue studiile universitare peste hotare. Pentru a fi sigură de un răspuns confirmativ, Daniela a depus dosarul la mai multe universități din Germania, Suedia, Danemarca și Statele Unite ale Americii. Totuși, tânăra a ales într-un final Țările de Jos, deoarece instituția la care își face studiile este una prestigioasă și ocupă poziții de frunte în clasamentele internaționale, în special la capitolul ingineriei aerospațiale.

„Din primul semestru al primului an, am făcut un prototip de aripă zburătoare”

După alegerea universității a urmat programul de studii. „Universitatea la care îmi fac studiile nu are foarte multe programe în limba engleză pentru licență, respectiv puteam să aleg doar dintre trei facultăți cu predare în această limbă. Am rezonat mai mult cu ingineria aerospațială. Are tangențe cu fizica și n-am dat greș, pentru că foarte multe cursuri pe care le fac pot fi aplicate și în alte domenii.” Pe lângă fizică și cursurile de specialitate, studenta are ore de matematică sau programare care, de altfel, i-au fost utile și în cadrul stagiului Moldova Brain Gain. Daniela ne-a spus că facultatea la care își face studiile presupune foarte mult lucru în echipă și multă practică. „Am fost surprinsă că din primul semestru al primului an, am făcut un prototip de aripă zburătoare, pe care am construit-o în dimensiuni mici. Este surprinzător să vezi că ceea ce ai schițat pe hârtie există în viața reală și lucrează.”

Odată cu începerea anului universitar a început să persiste și dorul de casă fiind într-o țară nouă și într-un mediu necunoscut. Cu toate acestea, Daniela ne relatează că treptat a reușit să se adaptez ritmului universitar. „În Țările de Jos sunt condiții bune care te stimulează să te integrezi ușor.” Un mediu academic nou presupune de cele mai multe ori și conexiuni, prieteni, oportunități și informații noi. Tânăra povestește că a găsit în Țările de Jos profesori deschiși care știu să motiveze studenții. „Dacă studentul contrazice opinia profesorului și vine cu argumente, cel din urmă este deschis să te asculte, să regândească și poate chiar să ajungeți la o altă idee. Ei sunt fericiți când studenții adresează întrebări sau când răspundem la întrebările lor.” Având în vedere că specialitatea studentei se bazează mai mult pe lucrul în echipă, a fost inevitabil să stabilească prietenii durabile și noi conexiuni. Daniela spune că are amici din mai multe colțuri ale lumii, cum ar fi Bulgaria, India sau Țările de Jos. „Dacă ești o persoană deschisă, este foarte ușor să găsești oameni cu care să socializezi.” Pe lângă conexiunile pe care le-a creat, Daniela ne spune că facultatea le oferă și o variate de activități extracurriculare. De exemplu, pot lucra la o rachetă pe care să o lanseze, pot concepe minisateliți care ulterior vor fi trimiși în cosmos, pot lucra la dezvoltarea mașinilor pentru Formula 1 sau concep trenuri care levitează în jurul câmpului magnetic. „Oportunități sunt foarte multe, doar trebuie să știi să le calibrezi cu ceea ce știi și tu să faci.”

„Consider că este important să aducem acasă practici pe care le învățăm peste hotare”

Oportunitățile din Țările de Jos își au farmecul lor, dar și cele de la noi captivează tinerii și îi determină să devină mai activi și implicați. Daniela a decis să ofere o șansă posibilităților de acasă, iar în această vară a lucrat timp de șase săptămâni pentru Banca Națională a Moldovei (BNM), în cadrul stagiului de practică lansat de #diez, Moldova Brain Gain.

„Consider că este important să aducem acasă practici pe care le învățăm peste hotare. E diferit când ești acasă, cu familia, faci un stagiu și lucrezi pentru țara ta, pentru dezvoltarea ei, decât atunci când ești departe de casă și trebuie să mergi într-o companie unde nu cunoști pe nimeni.” La prima vedere, Daniela era sceptică privind acceptarea ei, deoarece credea că oportunitatea este destinată mai mult persoanelor care își fac studiile în domeniul socio-economic. Totuși, în ultima zi de înscriere, a depus dosarul.

În cadrul facultății, tânăra studiază mai multe cursuri care sunt aplicabile și în alte domenii, cum ar fi matematica și statistica, de exemplu. În cadrul BNM, Daniela a ales să activeze în direcția de modelare economică. „Din prezentarea coordonatoarei mi s-a părut un domeniu în care aș putea să contribui cel mai mult. Am ales ceea ce am crezut că va fi mai interesant pentru mine.” Timp de șase săptămâni, studenta a reușit să genereze idei referitoare la unele schimbări și să se implice în partea de modelare economică. „Încercam să înțeleg care este scopul final și să văd cum pot să ajut. De exemplu, am contribuit la codul care a fost utilizat pentru a obține modelul final al proiectului la care lucram.”

Daniela recunoaște că domeniul economic și termenii economici nu-i sunt cei mai familiari, chiar dacă la facultate învață despre unele aspecte tangențiale. „Partea mai grea a fost legată de procesele economice care stau în spate, întrucât nu poți să faci statistică fără să înțelegi dinamica reală a lucrurilor. Dacă nu înțelegi ce îți spun cifrele în viața reală, este inutil totul.” În aceste momente au intervenit colegii Danielei de la BNM, care au îndrumat-o și i-au oferit sfaturi când a avut nevoie. „Câteodată nu știam de unde aș putea colecta informația și întrebam colegii, iar ei mă direcționau pe diferite platforme de unde obțineam datele necesare pentru mine.” Toate aceste provocări, experiența acumulată, dar și îndemnurile din partea colegilor au ajutat-o să rămână cu un bagaj neîncăpător de noi cunoștințe. „Am dezvoltat abilități de căutare, am aflat de unde pot să preiau anumite date, pe cine pot contacta și am învățat un limbaj nou de programare în ceea ce ține de modelarea economică.”

„Sunt multe domenii în care Republica Moldova are potențial și ar trebui să le dezvolte”

Perspectiva economică și abilitățile deprinse la BNM i-au creat o viziune Danielei și despre piața de muncă de acasă. „Sunt multe domenii în care Republica Moldova are potențial și ar trebui să le dezvolte.” Ea ne spune că atâta timp cât vom fi dispuși să contribuim cu ceva, angajatorii vor fi mult mai încrezători să ne primească în echipa lor. „Moldova are oameni capabili care, dacă își propun ceva, vor face acel lucru. Angajatorii dacă observă această determinare, sunt mult mai deschiși.” Tânăra menționează că angajatorii de la noi ar trebui să acorde o șansă și tinerilor care nu au atât de multă experiență, dar sunt capabili și să nu aleagă strict după profil sau CV. De asemenea, în opinia studentei, angajatorii ar trebui să le prezinte tinerilor avantajele angajării în compania lor: acces la traininguri, instruiri gratuite sau alte facilități. „Sunt sigură că în Moldova există multe start-upuri și companii noi care și-ar dori să găsească studenți buni.” Daniela consideră că în Republica Moldova lipsește legătura solidă dintre oportunitățile de muncă și tânăra generație. În acest sens, ea accentuează importanța conexiunilor. „Eu cred că este foarte important să știe exact ce vor să facă. Cel mai bun lucru este să tinzi spre oamenii care angajează. Gândiți-vă și la opțiunea de a începe un stagiu în cadrul companiei în care v-ați dori să vă angajați.”

Moldova Brain Gain este o campanie educațională lansată de #diez și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova. Prin intermediul acesteia, ne dorim să reconectăm studenții și studentele care-și fac studiile la universități neerlandeze cu potențialul și oportunitățile de acasă, încurajându-i/încurajându-le astfel să revină după studii pentru a implementa bunele practici învățate peste hotare, contribuind astfel la schimbări pozitive acasă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente