Ștefan Guțanu, cunoscut pe TikTok ca „Livratorul care cântă”, a reușit să întoarcă două scaune la concursul muzical Vocea României. Tânărul are 24 de ani, este din raionul Hâncești, însă de cinci ani se află la Timișoara.
Am 24 de ani, sunt din Republica Moldova, dar de cinci ani sunt în România, învăț la Timișoara. În timpul liber fac livrări muzicale.
În cadrul audițiilor pe nevăzute, Ștefan Guțanu a interpretat piesa „Another Love” și a reușit să întoarcă scaunul lui Tudor Chirilă și cel al Irinei Rimes. Într-un final, acesta a ales să continue în echipa Irinei Rimes.
Prestația acestuia, dar și comentariile cu care au venit jurații pot fi urmărite în videoclipul de mai jos.
Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.






