În acest weekend, 1-2 iulie, internauții au observat că mai multe bănci au fost instalate pe strada Pan Halippa din Chișinău (lângă memorialul Eternitate), fără un pic de umbră și cu o priveliște către șosea. Primăria Chișinău a reacționat – a mutat băncile și spune că „este vorba de o eroare pur omenească”.
Una dintre primele sesizări a fost făcută duminică, 2 iulie, de către Victor Chironda. În postarea lui se văd băncile instalate în preajma Complexului Memorial „Eternitate”. Totuși, la scurt timp, acestea au fost mutate.


„Oamenii care nu pot face elementara legătură logică între bănci și umbră au prins în mrejele populismului un oraș de aproape un milion de oameni și înșiră kilometri de macaroane despre cum ei sunt profesioniști și manageri. […] La doar câteva ore de la postarea mea, băncile de pe strada Pan Halippa au fost demontate și evacuate. Asta e tot ce trebuie să știți despre «profesioniștii» de la primărie”, a menționat fostul viceprimar al Capitalei Victor Chironda.
La o zi distanță, Primăria Chișinău a venit cu unele explicații și spune că „a fost o eroare pur omenească”.
„Pe aleea pietonală ce face legătură dintre strada Pan Halippa și strada Vasile Alecsandri au fost instalate bănci noi. Este vorba de mobilierul urban, care, inițial, dintr-o greșeală tehnică a agentului economic, a fost amplasat pe trotuarul de pe strada Pan Halippa, în preajma Complexului Memorial «Eternitate». Este vorba de o eroare pur omenească care se poate întâmpla cu oricine. Agentul economic a remediat situația, iar speculațiile pe acest subiect sunt pur electorale”, se arată în reacția primăriei.







