„Întotdeauna m-am simțit fericită în Republica Moldova.” Olga Cortac, despre studiile la Universitatea Sorbona și importanța activismului civic acasă

Olga1.1
Foto:diez

De la băncile școlii până în sălile prestigioase ale Universității Sorbona de la București, Olga Cortac a parcurs un drum impresionant în căutarea cunoașterii. Prin perseverență și pasiune pentru învățare, ea a reușit să transforme fiecare experiență academică într-un pas înainte în evoluția sa. A participat la numeroase stagii și a lucrat la proiecte sociale atât în Moldova, cât și în străinătate. După o perioadă petrecută în depărtare de casă, Olga s-a întors în Moldova aducând cu ea nu doar o diplomă prestigioasă, ci și o viziune îmbogățită asupra lumii și a propriei identități. De-a lungul anilor, tânăra a implementat numeroase inițiative cu impact social și spune că este datoria morală a fiecărui cetățean să contribuie la binele comunității.

După ce a absolvit clasa a IX-a, Olga și-a continuat experiența academică la Colegiul Național de Comerț de la ASEM. A făcut patru ani de colegiu în paralel cu materiile pentru bac. Din clasa a X-a, a început să facă tot felul de activități legate de economia aplicată și dreptul afacerilor. I se părea foarte interesant tot ce făcea la colegiu și spune că cei patru ani de studii au construit o bază solidă pentru cunoștințele ei. După absolvire, dorea să facă ceva mai diferit. A ajuns la USM, întrucât se gândea că studiile de licență o să o ajute să înțeleagă ce ar dori să facă în materie de activitate profesională. Olga și franceza au o relație frumoasă încă din clasa a II-a, când învăța la școala din Gălești, raionul Strășeni. La USM s-a înrolat într-o grupă obișnuită de drept general. La mijlocul lunii septembrie, studenții au fost anunțați despre oportunitatea de a studia la filiera francofonă. În perioada studenției, ea lucra într-un ONG și trebuia să interacționeze mult cu oameni din străinătate pentru a coordona activitatea voluntarilor. Datorită jobului, avea posibilitatea de a valorifica și de a perfecționa engleza, însă franceza se pierdea. Astfel, a decis să meargă la filiera francofonă, având un mare spațiu de învățat și de explorat.

Sursă: diez.md

În prezent, Olga este directoare administrativă la Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), ocupându-se de tot ce înseamnă management și monitorizare de proiecte. Spune că în afară de săptămânile obligatorii de practică la judecătorie și procuratură, nu a mai interacționat cu profesia. Chiar dacă nu a practicat niciodată nimic din domeniul dreptului, spune că cei patru ani de studii la USM au fost foarte utili și interesanți.

„Cei patru ani de drept și anii care au urmat la master au fost o experiență frumoasă. Pe lângă studii, am avut parte de o multitudine de activități. Agence universitaire de la Francophonie (AUF) are grijă de toți studenții de la filiera francofonă. Ei oferă mii de oportunități, concursuri, evenimente. Noi mergeam pe la Iași la tot felul de competiții. În anul III, am accesat o bursă de stagiu profesional în Franța. Am mai accesat o bursă și am făcut un stagiu la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la noi. În perioada studenției, mereu lucram și am încercat tot felul de experiențe, pentru că eram convinsă că ai nevoie de foarte multă practică. Îmi doream să fac ceva cu impact, util și care mi-ar aduce plăcere. Încercam să găsesc similitudini dintre ce vreau să fac eu în domeniul profesional și ce studiez la facultate. Am înțeles că lacuna sistemului educațional este lipsa legăturii dintre partea practică și cea teoretică. Această lacună aduce primele dezamăgiri. Ar trebui să fim apreciați atunci când nu suntem de acord cu ceva. La noi, studenții deseori erau penalizați pentru opinii. Oricum, viața de student mi se pare cea mai frumoasă. Sunt foarte multe oportunități și cu fiecare zi se înmulțesc. Eu aș fi studentă oricând”, povestește Olga.

„Conștientizam că trebuie să muncesc foarte mult pentru a reuși”

Olga a cochetat cu ideea de a pleca peste hotare încă din perioada anilor de școală și consideră experiența internațională un aspect esențial în dezvoltarea personală și profesională. Olga a ales să studieze dreptul în afaceri luând această decizie în mod spontan și fiind în căutarea unei facultăți cu predare în limba franceză. A aflat că Universitatea din București avea un parteneriat cu Sorbona și că studenții din România puteau fi înmatriculați acolo. În timpul procesului de admitere, ea a susținut un examen pentru verificarea nivelului de cunoaștere a limbii franceze și a susținut mai multe probe la disciplinele din domeniul dreptului. „Am înțeles că noi în Moldova nu avem o pregătire destul de bună pentru a fi încadrați la un program de studii în drept european”, a mărturisit Olga. Cu toate acestea, rezultatele examenului au adus o surpriză plăcută. „Eram în drum spre Chișinău când au fost publicate rezultatele și am aflat că sunt admisă. Aproape de miezul nopții eram în microbuz și am strigat foarte tare de bucurie, am speriat toți pasagerii”, a povestit tânăra plină de entuziasm. Vestea bună a întărit hotărârea ei de a urma acest nou drum în carieră și de a-și dezvolta abilitățile în domeniul juridic.

„Studenții aveau o pregătire impecabilă, fiindcă deja au făcut programul francez. Conștientizam că trebuie să muncesc foarte mult pentru a reuși. Era foarte greu să combin studiile cu munca. Nu aș mai repeta această experiență. Este mai bine să fii foarte dedicat și să te concentrezi doar pe studii în timpul anului. Sunt norocoasă că am ajuns într-un context foarte favorabil. Au fost 34 de studenți în promoție și 17 veneau din Franța. Se crea un context în care noi trebuia să interacționăm și să ne ajutăm mult unii pe alții. Toată lumea căuta pentru prima dată chirie, toți se întrebau pentru prima dată ce vor face în weekend și cum vor sărbători zilele de naștere într-o țară nouă. Căutam chestii pe care să le facem împreună. Mergeam la excursii, concerte, operă. Uneori, ne adunam la cineva acasă și făceam seară de clătite. Aveam un coleg care gătea mâncare indiană. Era o adunătură de cultură diferită și asta făcea lucrurile foarte interesante. Aveam o cooperare foarte bună între noi”, relatează Olga.

Absolvirea a fost, fără îndoială, cea mai complicată etapă din parcursul academic al tinerei: trebuia să acumuleze un număr fix de credite și să depună o cantitate imensă de efort pentru a susține examenele finale. Cu toate acestea, acum, când își amintește de acea perioadă, Olga adaugă cu bucurie: „Îmi pare că totul a fost bine și frumos”.

„Când m-am întors acasă, oamenii îmi spuneau că trebuia să rămân într-o țară dezvoltată”

Pe lângă programul de masterat, Olga Cortac a participat la numeroase stagii și spune că învățarea este un proces de neîntrerupt. A participat mai târziu la Programul de Stagiere Profesională (PFP) în SUA, iar în perioada studiilor la USM, a avut posibilitatea de a fi stagiară în Franța și la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene din Republica Moldova. Olga a menționat că mereu a fost sigură de faptul că o să revină acasă.

„Proiectele internaționale îți oferă posibilitatea de a vedea cum lucrează alți oameni. Am deschis un centru comunitar în Armenia și într-un sat din Ungheni. Lucrul de deschidere a centrelor a fost precedat de mai mulți ani de vizite de studii și discuții în Polonia și Italia. Lucrurile pe care le-am clădit au apărut datorită schimbului de experiență internațională. Când m-am întors acasă, oamenii îmi spuneau că trebuia să rămân într-o țară dezvoltată. Eu eram sigură că sunt în străinătate pentru o perioadă limitată. Nu eram măcinată de dorul de casă, întrucât nu am avut plan de plecare definitivă. Rămânem mereu conectată la toate proiectele pe care le făceam acasă. Cred că noi avem foarte mult potențial. Țara noastră se află într-un proces de dezvoltare la care puțini asistă în alte țări. Putem fi martorii unor procese care nu se mai întâmplă în Europa. De mulți ani, lucrurile se dezvoltă într-un mod frumos pentru moldoveni. Dacă te simți rău, dar stai într-o țară străină doar pentru că îți oferă niște beneficii sociale, nu cred că e bine pentru starea interioară și puteți explora ideea de a reveni acasă”, explică Olga.

Din 2012, Olga a condus Asociația de Voluntariat Internațional și a contribuit la îmbunătățirea lucrurilor în societate prin intermediul mai multor proiecte. Adoră să creeze lucruri care vor avea un impact pozitiv pentru mai mulți oameni.

„Întotdeauna m-am simțit fericită în Republica Moldova. Este un loc în care tinerii au marea onoare și marele privilegiu de a crește împreună cu țara. Noi trebuie să oferim de la noi mult. Am luat resurse și energie de la alți oameni pentru a crește și este o obligație morală să revenim cu lucruri frumoase. Eu transmit altora lucruri bune prin intermediul activismului civic. Sunt fericită că am lucrat la proiecte pentru tineri. Cred în continuare că tinerii sunt veriga principală a dezvoltării. Am făcut proiecte în care tinerii se puteau implica. Am organizat câțiva ani la rând un festival pentru copii de la patru la 99 de ani. Familiile puteau veni pentru a petrece zilele interesant. Am avut o inițiativă de plantare a 5 000 de copaci într-o singură zi”, menționează Olga.

De doi ani, Olga activează în echipa CRJM – o organizație neguvernamentală care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova prin activități de cercetare, monitorizare și advocacy. De asemenea, este membră de bord în cadrul The Moldova Project și spune că nu dorește să se oprească aici. Prin urmare, investește mult timp în procesul de învățare.

„Pornesc de la ideea că omul, cât trăiește, trebuie să învețe. Lucrurile se uită și devin neactuale foarte repede. Pentru mine este important să am o experiență de învățare periodică. Este interesantă absolut orice metodă de a învăța și de a reitera tot ce am învățat în trecut. Sunt încă multe programe de stagii profesionale, aș dori să mă înregistrez la un program de master în project management.”

Cu convingerea că omul trebuie să învețe pe parcursul întregii vieți, Olga le recomandă tinerilor să fie insistenți și să caute oportunități valabile acasă. Într-un mediu dinamic și plin de schimbări, există atât de multe lucruri care se întâmplă, încât este dificil să ții pasul. Ea crede în faptul că oricine are posibilitatea de a crește în locul în care se simte fericit și sugerează tinerilor să caute o comunitate de oameni alături de care să se simtă bine și care împărtășesc aceleași interese.


Interviul cu Olga Cortac a fost realizat în cadrul Moldova Brain Gain – o campanie educațională lansată de #diez și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova. În cea de a doua ediție, vă prezentăm istoriile mai multor tineri și tinere care au studiat peste hotare, dar care s-au întors să profeseze și să schimbe lucrurile acasă.

De asemenea, în cadrul campaniei, am lansat și un concurs de internshipuri pentru studenți, dar și pentru absolvenți ai universităților din Regatul Țărilor de Jos. Prin campania Moldova Brain Gain, #diez și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova își doresc să reconecteze studenții care-și fac studiile peste hotare cu potențialul și oportunitățile de acasă, încurajându-i astfel să revină după studii pentru a implementa bunele practici învățate peste hotare, contribuind astfel la schimbări pozitive acasă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente