Într-o serie de materiale, am hotărât să vă facem cunoștință cu diversele colecții de cărți și cu istorii speciale deținute de către tinerii noștri din Moldova. Astfel, lunar vă facem cunoștință cu persoane care sunt pasionate de lectură și care au preferințe nișate în alegerea cărților preferate. În această ediție, am vorbit cu Elena Murea – o tânără care preferă literatura despre psihologia criminalilor în serie în schimbul unui roman.
În continuare, vă povestim mai multe despre tânără și pasiunea ei. 📚
Atenționăm că unele cuvinte sau istorii pot afecta emoțional.
– Note despre protagonistă –
Elena este asistentă universitară în cadrul Universității de Stat a Moldovei. A absolvit studiile de licență și master în cadrul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a aceleiași universități. Pe treptele facultății a ajuns la vârsta de 17 ani, deoarece în clasa întâi a sosit când avea doar cinci.
Tânăra consideră hobbyul său de bază lectura. Pe an citește peste 60 de cărți, atât în format electronic, cât și pe hârtie. Își consideră biblioteca „sângeroasă”, pentru că toate cărțile ei ascund în istoriile lor cel puțin o crimă. Cărțile ei preferate sunt cele psihologice, în care eroii principali sunt ucigașii în serie.
– Cuvânt de introducere –
În cazul meu, autoarea acestui articol, cunoșteam mai multe despre specificul cărților de thriller încă din interviul pe care l-am făcut cu protagonista precedentă și naiv presupuneam că cele de crimă sunt la fel ca și cărțile de thriller, dar greșeam. Așa că am rugat-o pe Elena să mă lămurească, astfel ea mi-a explicat următoarele. „Genurile thriller și horror par să se suprapună, însă horrorul pune accent pe a speria cititorul, pe când thrillerul pune accentul pe a-l face să gândească. La fel și cărțile de thriller și cele de crimă se suprapun, însă cele din urmă nu neapărat pot fi beletristică, dar mai mult psihologie. Tu, pe o carte de psihologie unde se deapănă profilul psihologic al infractorului și unde se vorbește despre tipurile de violator, infractor și victime, nu o poți numi thriller”.
Potrivit Elenei, cărțile de crimă cel mai frecvent sunt scrise de către specialiști în domeniu, iar scriitorii care fac o simplă analiză în domeniul psihologiei criminologice scriu, de fapt, thrillere.
„Asta și e ideea, acum nu prea găsești autori care scriu thrillere și care sunt foarte documentați în domeniu. Așa că eu, într-o perioadă, am început să citesc numai cărțile psihologice legate de crimă, iar acolo era descris detaliat despre tipul infractorilor, violatorilor, ucigașilor în serie, deoarece există și o tipologie a acestora. Aici vorbesc despre stilul criminalului, despre calitățile lui psihologice, despre stilul de omor pentru un anumit tip de ucigaș etc.”
Din acest motiv, atunci când a început să citească cărțile thriller, simțea o tulburare foarte mare, deoarece autorii descriau un profil psihologic al agresorului care nu coincide cu stilul crimei. „Acest lucru mă deranja foarte mult, pentru că dacă tu ți-ai asumat responsabilitatea să scrii o carte într-un domeniu atât de greu ca thrillerul, tu trebuie să cunoști esențialul.”
„Întrebarea asta pe mine mă zbuciumă…”
Am întrebat-o pe Elena ce o atrage cel mai mult în cărțile de psihologie a criminalilor în serie, luând în considerare temele sensibile care sunt atinse în acestea și am primit următorul răspuns. „Întrebarea asta pe mine mă zbuciumă de când eram mai mică. Eu chiar făcusem odată, în clasa a IX-a, un sondaj pentru mine în care doream să aflu dacă omul se naște monstru ori devine unul. Îmi era interesantă întrebarea: «Se naște omul un infractor ori devine?».”
Astfel, dânsa a apelat la cărțile de psihologie criminologică. Totuși, nu a început să le citească deocamdată. „Ca și orice alt adolescent, am început să citesc cărți de dragoste, ca la 18 ani să încep să citesc cărți horror și thriller. Și acum tot îi așa, dacă nimeni nu moare în carte, apoi eu nu citesc carte aceea, nici nu o cumpăr.”
„Și dacă tot moare cineva, de dorit să fie cu detalii, să fie minuțios descris procesul, la ce etapă se află descompunerea trupului, toate astea îmi sunt interesante”, a menționat tânăra.
Au marcat-o mult două biografii, cea a lui Albert Fish, un canibal, masochist și ucigaș în serie american, și a lui Ed Gein, unul dintre cei mai faimoși criminali din istoria Statelor Unite ale Americii. „Am vrut să aflu care este limita nebuniei unui om și, totodată, să aflu dacă te poți apăra sau nu de acești oameni”.
Relația cu Dumnezeu și prima isterie la 13 ani
Prima carte citită din genul psihologiei criminale a fost „Enciclopedia Ucigașilor în Serie” de Brian Lane. „Acolo, de la A până la Z, în dependență de litera aleasă, îți sunt prezentate numele diferiților ucigași în serie și crimele lor. Cartea mi s-a dat foarte greu emoțional, fiindcă tu detaliat citești despre uciderile acelor oameni. Involuntar treci prin tine frica victimelor care au stat dezbrăcați, de exemplu, undeva într-un subsol, și asta inevitabil te afectează.”
„Asta este probabil una dintre cărțile pe care le-am citit cel mai greu, pentru că eu de obicei le citesc în maximum două săptămâni, iar asta când sunt foarte ocupată și nu am timp. Totuși, cartea respectivă am citit-o într-o lună, fiindcă îmi era greu emoțional. Eu când terminam să citesc o literă, închideam cartea și câteva minute mă uitam în gol, deoarece acolo foarte detaliat era menționat despre crimă, despre vârsta victimei, despre genul ei, despre cuvintele spuse, despre emoțiile resimțite”, mărturisește Elena.
Elena mărturisește că aceste istorii afectează totodată și relația ta cu religia. „Prima mea reacție isterică la capitolul «de ce Dumnezeu nu are grijă de acești copii?» a fost când aveam 13 ani. Țin minte cum am început să plâng, iar la mine bunica este foarte religioasă și mi-a zis că: «Lască, Dumnezeu tot vede și o să aibă grijă de tine». Am avut reacție isterică și la capitolul «unde a fost el când copiii aceștia au fost violați ori chinuiți de alții?».” Crede că aceasta este cea mai grea parte.
Totuși, cu timpul, s-a învățat să se detașeze. „Aceste cărți, deși povestesc despre crime, îmi mai explică și motivele apărute din copilărie, care au influențat ceea ce ei au devenit.”
Autorii preferați ai Elenei sunt John Edward Douglas și Mickey Knox. Douglas este unul dintre primii psihologi criminaliști americani care a început să studieze profilurile ucigașilor. „Foarte tare îmi place că el vine cu exemple concrete, în care explică tipajul criminalilor, lista celor care au fost prinși, motivele lor și cum poți să te aperi de ei. Acesta este autorul cărții Sexual Homicide, în care se vorbește foarte detaliat despre tipurile de ucigași și cum poți să te păzești de ei.” Elena spune că aceasta este unica carte în care ea a depistat sfaturi de apărare împotriva lor.
„În «Enciclopedia Ucigașilor în Serie» nu o să găsești astfel de menționări și nici în cartea «Eu sunt criminal» de Paul Simpson. În cea din urmă se povestește mai mult despre copilăria ucigașilor și despre drumul parcurs de ei până la crimele săvârșite”, a menționat tânăra.
În librăriile noastre, Elena nu prea a observat să se comercializeze cărți despre psihologia criminologică. Spune că poate e din cauză că nu le găsești traduse în limba română, dar mai mult în limba rusă. „Eu le iau în limba rusă, din motiv că ele sunt mai ieftine și, în plus, găsești o varietate mai mare de cărți. În limba română este mai multă literatură psihologică pentru dezvoltarea profesională ori personală.” Tânăra își procură cel mai frecvent cărțile online.
Este adepta cititului de pe foaie, iar autorul ei preferat este Chuck Palahniuk. „Pe care îl știu, foarte bine înțeleg că ale lui cărți sunt foarte «dezgustătoare», dar fascinante, deoarece autorul descrie amănunțit detaliile unei istorii, chiar secvențe mici ale ei, care te lasă uluit și cu un soi de emoții pe care în cel mai curând timp nu o să le poți uita”. Romanul ei preferat scris de acest autor este „Fantomele”.
În anul pandemiei, 2020/2021, a citit în jur de 86 de cărți: „Aveam foarte mult timp liber”. Astfel s-a redescoperit pe ea, căci nu s-a așteptat să citească atâtea cărți. În 2021/2022, a citit mai puțin, undeva 25 de unități.
„Nu am crezut vreodată că un om poate fi schimbat de cărți până nu am citit cartea «Flori pentru Algernon» de Daniel Keyes. Nu este o carte de psihologie criminologică, dar mi-a împărțit viața în până și după.” Cartea a citit-o și mama ei. „E atât de real totul scris acolo și sunt atât de bine proiectate problemele din societatea noastră, încât îți pierzi limita dintre realitate și carte. Este o carte pe care o recomand oricui și de fiecare dată când o citesc plâng la sfârșit.”
Cărțile de crimă o fac unică, fiindcă atunci când se află într-o discuție cu cunoscuții săi despre cărți, ea, cel mai frecvent, este sigura persoană care menționează că citește despre ucigași în serie „din motiv că acest tip de carte este mai puțin popular”.
„Pentru mine poți să numești deosebită o carte atunci când acolo este prezentă fantezia omului și poți să zici «uau, cât de departe a putut gândi el».”
Elena menționează că, în ultima vreme, a simțit cum „buhnește” capul de la istoriile citite și emoțiile retrăite, așa că tânăra se reîntoarce la cărțile pe care îi este rușine să le arate lumii că le citește. Prin urmare, acestea momentan o ajută să-și revină.
Tânăra recomandă celor care vor să înceapă să citească următoarele. „Este foarte important ca ei să-și găsească cartea lor, iar după asta va veni și dragostea pentru lectură. A doua recomandare este să citească pentru suflet, dar nu pentru rețelele de socializare.”
Are o chestiune personală – foarte rar lasă necitite cărțile începute. „Eu dacă am început o carte, simt o datorie de cititor să o duc până la capăt, indiferent dacă îmi place ori nu. În experiența mea de cititoare nu am terminat cel mult două cărți.” La fel, Elena notează la sfârșitul cărților fraza „E proprietatea M.E.”, care se descifrează ca Murea Elena.
Dacă și voi aveți în biblioteca de acasă colecții de cărți interesante sau cunoașteți pe cineva care ar deține astfel de colecții, scrieți-ne un comentariu sau lăsați-ne un mesaj în privat despre istoria voastră. 🥰
