Ediția din acest an a Campionatului Republicii Moldova la Lupte greco-romane, Lupte libere și Lupte feminine la categoria de vârstă U15 s-a desfășurat în perioada 18-19 mai 2023, la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport din Chișinău. Potrivit unui comunicat de presă emis de către Ministerul Educației și Cercetării, competiția a întrunit circa 450 de sportivi și sportive din toate raioanele țării.
Luptele au drept scop selectarea sportivilor pentru participare la Campionatul European din anul 2023.
La deschiderea oficială a evenimentului de premiere a fost prezent și secretarul de stat în domeniul tineretului și sportului Sergiu Gurin care le-a transmis un mesaj de încurajare luptătorilor, dorindu-le mult curaj și perseverență în drumul lor către noi performanţe.
Lista integrală a câștigătorilor poate fi vizualizată în documentul atașat mai jos.