În perioada desfășurării Summitului Comunității Politice Europene (EPC), unitățile de cazare din Chișinău vor găzdui câteva mii de vizitatori sosiți în Moldova, așa precum lideri politici, delegații diplomatice și jurnaliști străini din 47 de state. Potrivit informațiilor, unele hoteluri au deja toate camerele rezervate, iar altele, sunt pe ultima sută de metri privind confirmările.
„Suntem suprasolicitați. Noi am închis anunțurile pe toate site-urile de rezervări și am lăsat camerele anume pentru summit. Dacă am fi lăsat anunțurile de cazare deschise pe site-urile prin care primim rezervări, atunci puteam caza încă trei hoteluri. Aproximativ 50 % din camerele hotelului deja sunt rezervate de către cei ce vor participa la summit. Sunt rezervări din câteva țări și așteptăm să ne confirme și ambasadele”, a menționat Zinaida Jarcuțchi, o administratoare de hotel.
De asemenea, conform viitoarelor gazde, oaspeții internaționali vor primi mai multe delicii culinare din meniuri variate. Printre bunătăți, nu au ezitat să includă și bucate tradiționale moldovenești, astfel încât vizitatorii să descopere și cultura gastronomică a țării noastre.
„Am planificat vreo 20 de feluri de mâncare caldă – crenvurști (mic dejun englezesc), cartofi, fasoliță, plăcințele ca la mama acasă și multe altele. Am adaptat meniurile noastre, astfel încât, pe lângă ceea ce se oferă, de obicei, prin hoteluri în Europa, să adăugăm și câteva elemente naționale”, a specificat administratoarea de hotel.
Pentru ca vizitatorii să se simtă în siguranță, autoritățile au efectuat mai multe controale de verificare a calității în baruri, restaurante și hoteluri.
„Noi am avut mai multe controale, inclusiv de la ANSA. Totul va fi în siguranță. Le vom oferi vizitatorilor un mic dejun de tip bufet suedez. Desigur, vom fi deschiși dacă vor exista solicitări speciale din partea oaspeților. Vom face tot posibilul ca ei să rămână mulțumiți. Îi așteptăm cu drag!”, a spus Irina Coiceva, o altă administratoare de hotel.
Summitul EPC va încuraja dezvoltarea industriei ospitaliere
Potrivit autorităților, evenimentele internaționale de o asemenea anvergură pun în mișcare industria ospitalieră din Republica Moldova. Experții estimează că hotelurile, restaurantele și barurile din țară vor avea încasări suplimentare în această perioadă.
„Nu putem exclude și beneficiile economice imediate ale acestui eveniment. Estimativ, reieșind din numărul de delegați și jurnaliști străini care vor fi prezenți în contextul acestui eveniment, aproximativ 1 500 și 2 000 de persoane, firmele de la noi, în special sectorul HoReCa, vor avea vânzări suplimentare între șase și 10 milioane de lei”, a afirmat Stas Madan, director de program „Mediu de afaceri și IMM”, Expert-Grup.
Potrivit datelor statistice, în țara noastră sunt în total, dar cu aproximație, 300 de hoteluri gata să își întâlnească oaspeții. Numărul camerelor existente în unitățile de cazare este de peste 8 000 de camere, iar numărul de locuri – de aproape 25 000 de unități.
Despre Summitul Comunității Politice Europene
Republica Moldova este gazda Summitului Comunității Politice Europene, care se va desfășura la 1 iunie 2023, reunind, în premieră, 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău.
Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul a discuta și a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.
Mai multe informații și noutăți despre Summitul Comunității Politice Europene 2023, care se va desfășura în Moldova, găsiți pe pagina de Facebook a evenimentului.