Fiecare om iubește ceva în această lume. Unii sunt pasionați de sport, alții au o dragoste aparte pentru cănuțe, iar cineva privește din nou și din nou serialele ori filmele preferate. Desigur că în această lume plină de posibilități există și cei care au o atracție specială față de „două coperte lipite ce cuprind paginile aceluiași destin”.
Într-o serie de materiale cu popularul hashtag #citescdecisuntsexy*, am hotărât să vă facem cunoștință cu diverse colecții de cărți și cu istorii speciale deținute de tinerii și tinerele noștri/noastre din Moldova. Astfel, vă facem cunoștință cu următoarea protagonistă a acestui proiect – Victoria Bonta – o tânără care iubește lectura, dar în special cărțile thriller.
Victoria este o tânără de 20 de ani, studentă la Universitatea Tehnică a Moldovei, unde învață business și administrare în anul II. În această lume, cel mai mult îi place să citească și să călătorească, însă nu a reușit să se bucure deplin de pasiunea cea din urmă. În schimb, cea dintâi pasiune o îndeplinește cu mare sârguință. Îi place Victoriei și muzica. La fel, consideră o trăsătură specifică a ei și încercările de a rămâne mereu optimistă. Este originară din localitatea Cojușna, raionul Strășeni, dar face naveta spre capitală pentru job și studii. Tânăra lucrează ca librară și uneori în calitate de modelă.
– Cum a început dragostea pentru lectură –
Spune că multe pasiuni pot veni la noi atunci când nici nu ne dăm seama. Așa s-a întâmplat și cu ea.
„Când eram micuță, mama îmi citea din seria de cărți «Cinci Povești», care este și acum. Îmi plăcea foarte mult combinația vocii ei cu povestea magică în care mă teleportam. Când am mai crescut, plecasem la bunica, unde am găsit cărți foarte vechi și «parfumate de timp». Majoritatea dintre ele erau în grafie chirilică și nu puteam să le citesc, însă îmi plăcea mult să le admir. Astfel, la un moment dat, am găsit o carte de basme scrisă de Petre Ispirescu și am început să o citesc, adorând toate teleportările mele în acele lumi.”
Ulterior, istorisește ea, a început să citească mai serios, așa precum romanele de dragoste.
După basmele lui Ispirescu a urmat cartea „Fluturi” de Irina Binder, care a devenit prima ei trilogie citită, succedată de „În umbra pașilor tăi” scrisă de Vitali Cipileaga.
– Thrillerul este o poveste de suspans –
În toată această aventură începută în lumea lecturii, Victoria a descoperit cărțile thriller. Tânăra spune că acest tip de carte reușește foarte bine să capteze atenția unui cititor, deoarece acesta are la bază suspansul.
„Unele cărți încep cu un moment de suspans diminuat, după care crește. Altele, pe parcursul întregii lecturi, pot ține cititorul în suspans, care nu te lasă până termini cartea. Astfel, ai o dorință nebună să continui lectura și să nu o lași pe aceasta din mână.”
Thrillerele a început să le citească după ce a avut o perioadă de stagnare în care timp de doi ani nu a citit nimic. A ajuns în mâna ei cartea „Fata din tren”. A lecturat primele 50 de pagini și a lăsat-o, pentru că în majoritatea cărților thriller, în primele 50-100 de pagini, autorul pregătește atmosfera povestirii prin multe descrieri și explicații, ceea ce inițial nu i-a plăcut.
„Ulterior, am revenit la ea și am considerat că este exact ceea ce-mi trebuie ca eu din nou să-mi aprind dorința de a citi.”
Victoria a povestit că thrillerul deține asemănări cu alte genuri de literatură. Spre exemplu, ultimul thriller citit și unul dintre preferate ei – Verity de Colleen Hoover – combină nuanțele unui roman de dragoste cu cele ale unui thriller. În plus, această carte reușește să surprindă cititorul spre final, atunci când totul pare că s-a terminat.
„La un moment dat, toată situația se ridică cu josul în sus.”
Tânăra lămurește că thrillerul nu este doar despre crimă, așa cum unii îl asociază. Thrillerul ar fi mai mult o poveste de suspans care ține cititorul permanent într-o stare de așteptare.
Prima carte thriller citită de ea a fost „Fata din tren” de Paula Hawkins. A întâlnit-o [cartea] întâmplător într-o librărie. Nu s-a așteptat să fie thriller și nici nu a citit cuprinsul. A procurat-o așa ca majoritatea dintre noi „după copertă”, însă a rămas să-i fie fană și să îndrăgească această literatură.
Mai are un thriller preferat – „1984” de George Orwell –, care este categorizat ca un thriller politic.
„Este o carte tare puternică, care descrie foarte bine doctrina comunistă și modul cum erau manipulați oamenii.”
„Dacă nu era finalul, nu aveam să o îndrăgesc atât de mult”
Victoria ne-a povestit mai multe despre ultimul thriller citit, unul dintre preferatele ei – Verity.
„Dacă nu era finalul, nu aveam să o îndrăgesc atât de mult. Finalul a întors întreaga situație, căci în momentul în care tu crezi că se termină cartea și te împaci cu acest gând, într-un moment, situația complet se schimbă. Pur și simplu te îndrăgostești de această carte, deoarece istoria a fost bună, iar finalul i-a oferit un sfârșit memorabil.”
A citit-o în două zile: „Dacă nu era seara, cred că o terminam într-o zi”. Nu toate cărțile o cuceresc în acest mod.
„Depinde de carte. Dacă mă fascinează și reușește să mă țină cu ea, atunci o citesc repede. Dacă îi bunișoară sau nu prea bună, pot să-i lungesc lectura până la două luni. Dacă nu, o las.”
– Care este situația cărților thriller în Moldova –
Lucrând ca librară, Victoria a observat că acest tip de literatură în țara noastră este unul popular, însă în librării nu există toate titlurile actuale și cele în vogă din lumea thrillerelor.
„Avem titluri învechite, pe care oamenii nu le mai caută, în timp ce apar titluri noi și interesante, dar care nu au traduceri.”
Potrivit Goodreads, în acest an cea mai bună carte de thriller a fost „Camerista” de Nita Prose. Victoria spune că această carte este tradusă, dar momentan nu este la noi în țară. Alți autori populari de thrillere în ultima perioadă ar fi Lucy Fallon, Richard Osman, care a scris „Clubul crimelor de joi”, Stacy Willingham, dar și mulți alții.
– Notă de final –
Victoria iubește să țină cărțile în mână, afirmă că a încercat să citească în format PDF, dar are nevoie să-și noteze momentele preferate, ceea ce o carte din mediul online nu-i poate oferi. De obicei, termină lectura unei cărți în două săptămâni, asta când nu are vacanță, dar când o are, citește mai rapid. În 2022, a lecturat până la 24 de cărți.
Tânăra deține un blog pe Instagram dedicat recenziilor de cărți, pe care l-a început în decembrie 2022. Spune că nu a avut un scop anume, a vrut doar să-și împărtășească gândurile cu ceilalți. În plus, era în proces de planificare a „Jurnalului pentru Lectură”, recent creat de ea, care este destinat celor ce vor să-și monitorizeze lecturile și să-și facă propriile recenzii. Astfel, avea nevoie de un „club de cititori” care să-i dea curaj pentru a-l duce până la capăt, iar blogul i-a devenit o oportunitate de a vorbi și de a se simți în largul ei.
* Hashtagul a fost împrumutat, acesta se află în formă liberă de utilizare pentru toți doritorii.
Dacă și voi aveți în biblioteca de acasă colecții de cărți interesante sau cunoașteți pe cineva care ar deține astfel de colecții, scrieți-ne un comentariu sau lăsați-ne un mesaj în privat despre istoria voastră. 📚