Totuși, Sălcuța este mai mult decât vin, este despre o comunitate integră de oameni, inclusiv oameni, care fac parte din familia vinăriei și, zi de zi, contribuie la dezvoltarea domeniului vitivinicol al țării.
Cu prilejul aniversării celor 28 de ani, au decis să discute cu opt dintre membrii echipei Sălcuța și să afle chiar de la ei, despre: ce i-a motivat să devină parte a acestei familii, ce înseamnă Sălcuța pentru ei, cum ar descrie vinăria, care este vinul preferat și neapărat, ce urează aceștia Vinăriei, care le-a devenit a doua casă.
„Din pasiune și curiozitate am ales să fiu parte a familiei Sălcuța și nu regret nicio clipă decizia făcută acum 15 ani în urmă. Împreună reușim să modernizăm, să îmbunătățim și să producem vinuri competitive pieței locale și internaționale. Aici calitatea are prioritate, de aceea procesul de producție al vinului este controlat cu atenție, până la cele mai mici detalii, începând cu cultivarea strugurilor până la îmbuteliere și împărtășirea experiențelor consumatorilor.
În viziunea mea, Sălcuța este artă, tradiție și redescoperire continuă, iar vinul meu preferat și cel care consider că mă reprezintă este Pinot Gris – unul dintre cele mai speciale și apreciate vinuri din colecția noastră!” a spus Maria Cosnete, Manageră Asigurarea Calității.


„Diferită, performantă, inovativă – Vinăria Sălcuța este o companie cu un potențial imens de creștere, unde activează oameni dedicați, perseverenți, responsabili, iar oportunitatea de a mă afla printre ei – este un avantaj, care mă motivează să lucrez cu spor, spre atingerea obiectivelor. La cei 28 de ani, urez familiei Sălcuța să continue să păstreze tradițiile și valorile, să venereze istoria sa și să rămână la fel de motivată – să producă vinuri după standarde internaționale și să cucerească noi orizonturi!
P.S. Dac-aș fi vin, cu siguranță aș fi ENO Cabernet Sauvignon & Merlot & Saperavi”, a relatat Ion Caragia, Director Comercial al Vinăriei Sălcuța.
„Sunt mândră să fac parte dintr-o echipă, unde se încurajează creativitatea, inovația și spiritul de echipă. Mai mult, mă simt onorată să contribui la dezvoltarea Vinăriei Sălcuța – o cramă de succes și totodată, un loc de suflet, cu oameni de încredere. Urez întregii echipe succese, să-și păstreze entuziasmul și energia, dar și intenția de a produce vinuri unice, la standarde înalte.
Nu am un vin preferat, am mai multe, iar gama, care mi-a cucerit papilele gustative este gama ENO – cupaje inedite, arome intense și senzații memorabile” a mărturisit Stela Bobu, Contabilă.
„Pentru mine Vinăria Sălcuța este cea de-a doua casă, locul unde dea lungul anilor am cunoscut o mulțime de oameni frumoși la chip și suflet, unde am învățat multe lucruri utile, având parte de noi experiențe și o dezvoltare multilaterală. Cu fiecare zi, petrecută aici sunt tot mai mândră și fericită, iar cu fiecare apreciere în adresa vinăriei, această fericire este tot mai intensă. La mulți ani, Vinăria Sălcuța! Mulțumim că ne-ai ales să fim parte dintr-o familie specială. Și mulțumesc că, aici am aflat care este vinul meu preferat: ENO Rose”, a spus Diana Crăciun, Office Manageră.


„Aici mi s-a oferit posibilitatea de a produce vinuri de calitate în Republica Moldova, de a mă dezvolta profesional și de a obține o vastă experiență în domeniul vitivinicol. Iar dacă m-ar întreba cineva care este vinul meu preferat, aș spune fără ezitare – Toate vinurile Sălcuța.
În opinia mea, cele trei cuvinte care descriu la modul perfect această cramă sunt: ambiția, calitatea și originalitatea, iar cu prilejul împlinirii a 28 de la fondare, doresc echipei să rămână la fel și – împreună – să producem vinuri de cea mai bună calitate, la standarde cât mai înalte”, a spus Victor Răilean, Vinificator Șef.
„Sălcuța este în inima mea, încă de pe vremea când am fost elev și îmi petreceam vacanțele de vară – în podgorie, fiind brigadier pe echipa de copii. De pe atunci, am devenit pasionat de cultura viței de vie, iar dragostea pentru pământ și agricultură m-a inspirat să continui această cale. Terminând Facultatea de Horticultură, am revenit la cramă – fericit și motivat să fac parte dintr-o familie mare, unită și atât de primitoare.
Aici am adunat amintiri din cele mai plăcute, am crescut profesional și până în prezent – mă mândresc cu o activitate, care-mi face plăcere. Vinul meu preferat este Tămâioasa de Sălcuța, dar… o să fiu sincer, toate vinurile Sălcuța sunt superbe” a mărturisit Andrei Gangan, Agronom.


„Îmi amintesc cu drag de Ziua Vinului, în anul 2021, care s-a petrecut la cramă. Toți colegii s-au implicat și au depus un efort colosal, ca fiecare oaspete să se simtă minunat, savurând vinurile noastre. Atunci am simțit mai mult ca niciodată că suntem o familie adevărată cu un spirit de echipă molipsitor.
Cu ocazia împlinirii a 28 de ani de activitate, doresc Vinăriei Sălcuța să aibă mereu parte de oameni de suflet, oameni implicați, iar spiritul de echipă să nu dispară niciodată. Valorile, oamenii și vinurile sunt elementele cheie ale vinăriei”, a spus Mihaela Dolma, Manageră achiziții.
„Mi-am dorit ca după absolvirea facultății să am un job dinamic, care să-mi provoace plăcere și totodată să fie un loc prietenos, unde să pot învăța lucruri noi și utile. Ei bine, cred că universul a contribuit la îndeplinirea visului meu, căci astăzi fac parte din echipa Vinăriei Sălcuța. Cu fiecare reușită a vinăriei, mă simt fericită, întrucât Sălcuța nu este doar un job, este o a doua familie și aici mă simt acasă.
Vinul ce mă reprezintă este Pinot Noir din gama EPIZOD, o sursă de putere și ambiție, asemeni acestei Crame.
De ziua ta, Sălcuța, îți doresc succes și realizări cât mai mari!”, a spus Nicoleta Stoian, Asistent Administrativ.